Sporturi

Mihaela Buzărnescu – Karolina Pliskova 1-6, 4-6. Live Video Fed Cup 2019. Cehia preia conducerea, urmează Halep – Siniakova

Mihaela Buzarnescu  Karolina Pliskova 16 46 Live Video Fed Cup 2019 Cehia preia conducerea urmeaza Halep  Siniakova
ADVERTISEMENT

Mihaela Buzărnescu – Karolina Pliskova se vede Live Stream Online pe Digi Sport şi Telekom Sport – Fed Cup. Mihaela Buzărnescu este prima jucătoare din România care va încerca să aducă un punct pentru România în confruntarea de foc de la Ostrava dintre Cehia şi România. Sportiva noastră, clasată pe locul 29 în ierarhia mondială, nu va avea o misiune deloc uşoară. Ea o va întâlni pe racheta numărul 1 din echipa Cehiei, Karolina Pliskova, locul 5 WTA.

UPDATE, 15:35 / Karolina Pliskova aduce primul punct pentru Cehia, după 6-1, 6-4 cu Mihaela Buzărnescu. România poate egala prin Simona Halep, care o înfruntă pe Katerina Siniakova peste doar zece minute.

ADVERTISEMENT

4-6. Pliskova își face serviciul și aduce un prim punct Cehiei.

4-5. Pliskova face break și va servi pentru meci.

4-4. Pliskova își face serviciul, după ce revine de la 0-30.

4-3. Miki trece din nou în avantaj în set.

3-3. Pliskova reuşeşte să egaleze.

3-2. Miki îşi face din nou serviciul.

2-2. Pliskova îşi face serviciul.

2-1. Miki închide cu bine un game foarte prelungit.

1-1. Egalează Pliskova.

1-0. Buzărnescu îşi face serviciul.


1-6. Cehia câştiga primul set din acest meci.

1-5. Miki face primul ei game în meci.

0-5. Pliskova are primul set ca și rezolvat.

0-4. Un nou break pentru Cehia.

0-3. Pliskova își face din nou serviciul.

0-2. Cehia se distanțează. Buzărnescu a făcut două duble greșeli.

0-1. Pliskova își face serviciul, după ce salvează două mingi de break.

Meciul de la Ostrava, dintre Karolina Pliskova și Mihaela Buzărnescu, este aproape de start.

Fără sprijinul Petrei Kvitova, gazdele se vor baza din plin pe Karolina Pliskova. Aşadar, sâmbătă, 9 februarie, de la ora 14, ora României, Mihaela Buzărnescu şi Karolina Pliskova vor încerca să aducă punctul victoriei echipei lor. Va fi a treia întâlnire dintre cele două, însă prima pe teren dur. Precedentele două partide s-au disputat pe iarbă, fără un final prea bun pentru româncă.

Mihaela Buzărnescu  – Karolina Pliskova Live Video pe Digi Sport și Telekom

Mihaela Buzărnescu a înfruntat-o de două ori pe Pliskova, de fiecare dată pe iarbă, şi a fost învinsăde fiecare dată, în 2012 la Nottingham şi anul trecut la Wimbledon. Românca în vârstă de 30 de ani reuşea, totuşi, să câştige set în ambele ocazii. Totuşi,este important de ştiut faptul că Pliskova traversează o perioadă foarte bună în circuitul feminin de tenis. Ea a fost învinsă în acest sezon o singură dată, în semifinalele de la Australian Open, contra niponei Naomi Osaka. Karolina Pliskova este fără doar şi poate una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului.

ADVERTISEMENT

Sportiva de 1,86 metri o are alături la Ostrava şi pe antrenoarea ei din circuit, Conchita Martinez. Pe lângă sfaturile căpitanului nejucător al Cehiei, Petr Pala, cehoaica în vârstă de 26 de ani are parte şi de sprijinul antrenoarei iberice. Va fi, fără îndoială, un meci dificil. Cehoaicele au o altă motivaţie în Cupa Federaţiei şi au de partea lor şi publicul, unul foarte gălăgios de altfel.

Meciurile de la Fed Cup 2019 se văd în format Live Stream pe FANATIK.RO

Chiar dacă porneşte cu şansa a doua în duelul contra Karolinei Pliskova, Miki nu şi-a pierdut speranţa şi are dorinţa de a reuşi surpriza în primul meci al întâlnirii dintre Cehia şi România. “Important este să aducem un rezultat cât mai bun. Normal că avem emoții înaintea fiecărui meci, dar nu am nicio problemă că voi juca prima. Karolina este o jucătoare care se simte bine pe suprafața rapidă, dar la Wimbledon am fost aproape să o înving, iar asta îmi dă încredere și motivație pentru meciul de mâine. Și eu mă adaptez bine la orice suprafață și pot să spun că hard-ul este una dintre suprafețele mele preferate. Mă bucur că jucăm pe această suprafață. Cum a spus și Simona, nu este ușor, dar trebuie să ne adaptăm. Vom vedea ce va fi la final”, a declarat Mihaela Buzărnescu, la conferința de presă de după stabilirea țintarului partidelor.

ADVERTISEMENT

Cehoaica a vorbit şi ea despre duelul care o aşteaptă şi spune ce ar fi făcut în locul căpitanului nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu. “Va fi un tenis mai frumos împotriva Mihaelei decât dacă aș fi jucat contra Monicăi Niculescu. Dacă aș fi fost căpitan nejucător al României aș fi pus-o pe Niculescu să joace cu mine. Mihaela e o jucătoare bună, stângace, evoluează bine și la dublu”, a spus Karolina Pliskova, în conferinţa de presă de vineri.