Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au ratat calificarea în sferturi la Beijing

Irina Aldea   
in Tenis
02/10/2018, 11:45
Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au ratat calificarea în sferturi la Beijing GALERIE FOTO
Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au ratat calificarea în sferturi la Beijing

Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au ratat calificarea în sferturi la Beijing. Mihaela şi Monica au fost învinse în mod dramatic în optimile de finală de la China Open şi au ratat calificarea mai departe, după doar două meciuri disputate în capitala Chinei. Vezi toate detaliile despre meciurile de la WTA Beijing accesând aplicaţia de mai jos: scoruri game cu game, programul complet al meciurilor şi toate rezultatele zilei din China.

Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu au ratat calificarea în sferturile probei de dublu de la Beijing, după ce au fost învinse de către perechea formată din poloneza Alicja Rosolska și americanca Abigail Spears, cu scorul de 4-6, 6-4, 11-9. Reprezentantele noastre au fost învinse în mod dramatic în super tiebreak după ce au avut patru mingi de meci la scorul de 9-5. În setul trei, sportivele noastre au dictat punctele şi păreau deja calificate, însă adversarele lor au revenit în mod spectaculos.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au fost învinse dramatic în optimi la China Open

În turul precendent, Miki şi Moni au trecut de echipa cotată drept favorita numărul 8 pe tabloul de dublu feminin, Hao-Ching Chan, din Taiwan, şi Zhaoxuan Yang, din China, scor 6-3, 6-3. Pentru prezența în optimile de finală, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu vor încasa un cec în valoare de 24.830 de dolari și vor primi în clasament 120 de puncte WTA.

România nu mai are reprezentante pe tabloul principal de simplu de la Beijing după ce Simona Halep, principala favorită a turneului, a abandonat în primul tur după doar un set disputat cu Ons Jabeur, Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de bielorusa Aliaksandra Sasnovich, iar Sorana Cîrstea, din postura de lucky-loser, a pierdut în faţa olandezei Kiki Bertens, toate părăsind competiția încă din turul întâi. De asemenea, Raluca Olaru și Kirsten Flipkens au pierdut în primul tur al probei de dublu. În sferturile de finală, perechea Rosolska/Spears va întâlni echipa învingătoare a duelului dintre Gabriela Dabrowski/Yi-Fan Xu și Nadiya Kichenok/Anastasia Rodionova. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles