Mihaela Cambei a scris istorie la Paris 2024, acolo unde a devenit prima halterofilă din românia care urcă pe podiumul olimpic. Sportiva în vârstă de 21 de ani a dezvăluit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK că îi e greu să realizeze performanța uluitoare pe care a reușit-o.
Mihaela Cambei a fost one-woman show la concursul feminin de haltere categoria 49 de kilograme. Sportiva de la CSM Onești a ridicat deasupra capului un total de 205 kilograme, în probele de smul (93 kg) și aruncat (112 kg), suficient cât să câștige medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris.
Chinezoaica Zhihui Hou, cea care a urcat pe prima treaptă a podiumului, a ridicat cu doar un kilogram mai mult. Mihaela este însă extrem de mulțumită de performanța pe care a realizat-o în capitala Hexagonului și abia așteaptă să se bucure de o bine meritată vacanță.
Au trecut câteva zile de la performanța extraordinară pe care ai avut-o. Cum vezi concursul acum, după ce ai reușit să te mai liniștești?
– Nu pot încă realiza concursul pentru că sunt încă obosită. Am nevoie de puțină odihnă ca să îmi revin fizic și pshic. Și cam atât. Nu mă pot bucura încă în totalitate. Încă sunt într-un șoc, cu toate că mi-am dorit această medalie.
În sinea mea știam că voi urca pe podium. Nu știam sigur culoarea, dar știam sigur că voi urca. Iar acum, că am muncit atât de mult pentru acest vis, încă nu știu să mă bucur atât de tare pentru premiul ăsta atât de mare.
Ai forțat-o pe chinezoaică, care era campioană olimpică. Probabil că nu se aștepta la așa ceva. Cum ai trăit ultimele clipe din concurs? Când ea a trebuit să ridice 117 kg. Prima dată a ratat.
– Da, așa este. Am forțat-o puțin. Și ea e o smulgătoare și o campioană olimpică și la Jocurile trecute la fel. Eu știam că la aruncat ea a mai aruncat 120 de kilograme, dar acum când am văzut 117 , care părea destul de imposibil, mi-a dat o mică speranță că o va rata și pe ultima, dar a avut timp să se odihnească. S-a mobilizat. Dar știam că o va face pentru că a mai ridicat această greutate.
Cum vezi performanța asta, după toată munca depusă până la vârsta asta. De la junioare, până să ajungi aici.
– Văd o creștere foarte frumoasă, pas cu pas, pentru că nu prea am avut salturi extraordinare. Am rămas pe val și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Am ținut bine baza și cam așa o văd. Destul de crescător văd totul și cu mici pași e din ce în ce mai bine.
Nu multă lume avea încredere în tine când te-ai apucat de haltere. Am citit și o declarație a tătălui tău: „Lumea nu o vedea atât de bine cu halterele”.
– Eu fiind micuță, la 9 ani, nimeni nu se aștepta. Și oricum îți trebuie timp și ani pentru a te dezvolta, până să ajungi să ridici o greutate. Nu multă lume a crezut în noi pentru că lipsea și istoricul sportului. Nu e neapărat despre tine ș.a.m.d. Dar cred că le-am demonstrat că putem și că suntem capabili și noi.
Ce urmează după argintintul olimpic?
-Urmează o mică odihnă. Mică pentru că nu am mult timp la dispoziție. Urmează un Campionat European de tineret și apoi Mondialele de seniori. Și apoi cred că trebuie să pregătim pe harta minții Los Angeles 2028.
Ai văzut concursul Loredanei Toma. I-a fost dificil să urce la o altă categorie. Ai apucat să vorbești cu ea?
– Nu am apucat să vorbesc cu ea. Doar am reușit să o îmbrățișez, să o iau în brațe. I-am lăsat un mesaj pe Whats App și pe Instagram. Este un minișoc, șoc pentru mine. Știam că poate. Aveam încredere că va reuși.
Îmi doream foarte mult să ne întoarcem amândouă acasă cu o medalie olimpică pentru că merităm amândouă. Am muncit amândouă și doar noi știm cât de tare se trage în spatele ecranelor.
Cum ar fi să caracterizezi experiența de la Paris? Cu tot, cu medalie, cu Paris, cu fani, cu toată nebunia care a fost.
– Pot să o denumesc ca fiind o binecuvântare. Atât. Este o binecuvântare de la Dumnezeu și îi mulțumesc.