News

Mihaela Constantinescu, fosta soţie a lui Mihai Constantinescu, apel la rugăciune pentru sănătatea artistului

28.09.2019 | 11:36
Mihaela Constantinescu fosta sotie a lui Mihai Constantinescu apel la rugaciune pentru sanatatea artistului

Chiar dacă știrile conform cărora Mihai Constantinescu ar fi încetat din viață s-au dovedit a fi false, starea de sănătate a îndrăgitului interpret de muzică ușoară este în continuare una extrem de gravă, iar medicii se mențin rezervați în privința șanselor de supraviețuire. Cu toate acestea, familia și prietenii apropiați nu încetează să spere într-o minune.

Fosta soție a lui Mihai Cosntantinescu se roagă pentru sănătatea artistului

Printre aceștia se numără și fosta sa soție, Mihaela Constantinescu, care, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, lansează un apel la rugăciune, pentru ca artistul să depășească toate momentele dificile

Mihai trăieşte! Vă rog să vă rugaţi în continuare pentru el”, a scris pe pagina de Facebook”, a scris fosta parteneră de viață a lui  Mihai Constantinescu, pe contul personal de Facebook, punând punct oricăror speculații.

Mihaela Constantinescu, alături de fostul său partener de viață. Sursa foto: Facebook
Mihaela Constantinescu, alături de fostul său partener de viață. Sursa foto: Facebook

Mirabela Dauer, alături de Mihai Constantinescu

La rândul său, Mihaela Dauer i-a îndemnat pe cei care îi urmăresc activitatea în mediul online să se roage pentru Mihai Constantinescu, comentând în termeni duri răspândirea știrii false potrivit căreia bunul său prieten și coleg de scenă s-ar fi stins din viață.

Citesc cu stupoare în toate ziarele și văd pe toate posturile de televiziune, scris cu litere de-o șchioapă, breaking news cum că Mihai Constantinescu ar fi murit. Știam că presa din România e josnică, dar asta le întrece pe toate!!! Să cobești moartea unui om care luptă pentru viață e cumplit. Lăsați-l, oameni buni, să se refacă în liniște!!! Mihai NU a murit! Ci luptă cu toate puterile să-și revină. Iar cu ajutorul rugăciunilor noastre, Dumnezeu va face o minune! Sunt sigură de asta!

Haideți să ne îndreptăm gândurile bune și să ne rugăm pentru revenirea lui Mihai. E un om bun și puternic care nu se lasă doborât. Cât despre cei din presă care copiază știri false unii de la ceilalți fără ca măcar să le verifice, gândiți-vă că poate aveți acasă părinți care ar putea trece prin situații grele de viață și nu ați vrea să vedeți pe toate gardurile știri false despre ei. Rugați-vă pentru el și lăsați deoparte minciunile de dragul rating-ului!!! Sănătate, Mihai! Suntem lângă tine și te iubim!”, a transmis Mirabela Dauer.