Life

Mihaela Rădulescu, emoționată până la lacrimi la Ferma: ”Rămăsesem bocind”

04.12.2020 | 07:52
Mihaela Radulescu emotionata pana la lacrimi la Ferma Ramasesem bocind
ADVERTISEMENT

Mihaela Rădulescu a făcut o mărturisire emoționantă despre „Ferma. Orășeni vs. Săteni”, precizând că a plâns în hohote în marea finală atât la filmări, cât și seara trecută când telespectatorii au putut vedea cine este marele câștigător al competiției. 

Frumoasa prezentatoare a izbucnit în lacrimi când a revăzut pe micile ecrane finala în care Augustin Viziru a plecat acasă cu trofeul Fermierul Anului, dar și cu premiul de 50.000 de euro. Bruneta nu s-a putut abține, în ciuda faptului că emisiunea a fost filmată acum ceva vreme.

ADVERTISEMENT

Vedeta a plâns de emoție, referindu-se aici la momentul în care cei patru finaliști au văzut cine sunt susținătorii din finală, nimeni alții decât membrii familiilor. Mihaela Rădulescu s-a atașat de fiecare dintre cei 18 concurenții înscriși la Ferma, cu bune și cu rele.

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant despre marea finală de la Ferma

„Finala …din suflet. Adică partea aia în care mai plângi o dată de emoție, deși știi pe de rost cum a fost. Revăzând bucata asta în ceața lacrimilor, m-am mai prins o dată cât de dragi mi-au fost toți, fiecare pentru alt motiv, pentru altă sclipire pe care am văzut-o în ei.

ADVERTISEMENT

Acu-s frumoși și perfecți, dar așa de mult i-am îndrăgit și când erau imperfecți… ca tot omul, ca NOI TOȚI…

Înapoi la Finală. Unde rămăsesem bocind… Ce finală frumoasă, așa dură cum e ea…”, a scris Mihaela Rădulescu pe Instagram în dreptul unei filmări în care apar surprizele pentru finaliști, adică familiile acestora.

ADVERTISEMENT

Emoțiile, dar și bucuriile au fost mari în finala sezonului de anul acesta, premiul fiind câștigat de Augustin Viziru, la cinci ani de când a fost la un pas de a intra în posesia trofeului. Actorul a intrat în competiție mai ambițios ca niciodată, dedicând victoria fetiței sale.

Scopul lui Augustin Viziru a fost să o facă pe micuța Maria mândră, lucru pe care l-a și reușit de data aceasta. Fetița este cea care l-a motivat de fiecare dată și l-a impulsionat să meargă mai departe.

ADVERTISEMENT

De când a devenit părinte vedeta și-a dat seama cât de multe au sacrificat părinții săi pentru a-l crește și educa, Augustin fiind tare mândru de copila sa, luându-și seara trecută revanșa pentru fetița care a venit pe lume la începutul verii.

ADVERTISEMENT