Mihaela Geoană își vede fiica de două ori pe an și zilnic pe Facetime. Nu îi este ușor, însă este bucuroasă că Ana este fericită cu viața pe care o are în Los Angeles. O dată își dau întâlnire undeva în Europa, și o dată pe an merge împreună cu soțul ei, Mircea Geoană, la ea în America.
Prezentă la cea de-a doua ediție a evenimentului „Gala Femeilor Remarcabile”, ce a avut loc pe 7 iunie în Sala Tronului a Palatului Regal, Muzeul Național De Artă al României, Mihaela Geoană ne-a dezvăluit că fiica ei are viața pe care și-a dorit-o, în Los Angeles, acolo unde a deschis un nou business și este foarte fericită.
Mai mult, tânăra s-a logodit recent și se pregătește de nuntă, după cum a declarat Mihaela Geoană (59 ani), în exclusivitate, pentru FANATIK.RO.
Suntem la un eveniment cu și despre diamante și pietre prețioase… Purtați diamante. Vi le achiziționați singură sau se ocupă soțul?
-Cred că orice femeie ar purta diamante cât de mult ar putea. Sigur, este și simbolul acesta al logodnei, al căsătoriei. Da, bineînțeles că îmi plac și port. Port foarte mult și perle, îmi plac, mi se pare că aduc lumină figurii.
Și sunt și personalități în istorie, femei, care purtau tot timpul colierul de perle și cercei… îmi place acest stil
Aveți multe bijuterii acasă?
-Nu am foarte multe. Nu mi le prea cumpăr eu, de fapt, dar când îmi cumpăr încerc să mi le cumpăr rar ca să-mi iau ceva mai drăguț. Și soțul meu avea obiceiul de a cumpăra un cercel la o aniversare, setul de colier peste un an și tot așa. Completa colecția.
Legat de fundație, ce noutăți aveți?
-Tocmai am organizat cursa caritabilă anuală a Fundației Renașterea care a mers extraordinar de bine, oamenii s-au simțit foarte bine, au fost foarte veseli, au fost foarte mulți copii. A fost foarte frumos.
Continuăm campaniile noastre de informare, de încurajare a femeilor să depisteze precoce orice problemă ar avea de sănătate. Sunt din ce în ce mai multe cazuri care pot fi tratate. Chiar la eveniment am avut peste 50 de femei care aveau un tricou de culoare diferită și le vedeai pe cele care erau învingătoare în lupta cu cancerul. Sunt foarte pozitive, sunt foarte bucuroase de fiecare zi pe care o trăiesc.
Operăm două proiecte europene în care facem teste gratuite în mediul rural, femeilor, sunt proiecte pilot care sperăm să se desfășoare frumos și să devină proiecte naționale.
Cum vă întrețineți?
-Nu știu dacă ați aflat, dar fiica mea a deschis un nou business, e trainer pe viață sănătoasă și s-a apucat să ne “train-uiască” și pe noi, așa ca ne menținem. Și tot timpul când vrem să alegem ceva… spunem “Nu, Ana n-ar fi bucuroasă să ne vadă mâncând asta”. Și ne abținem.
Nu am slăbit. Noi suntem ok cu greutățile, am reușit să stăm tot timpul în greutăți normale, nu am fost niciodată prea grași.
E fericită Ana, s-a logodit. Băiatul ce face?
-Foarte fericită. S-a logodit și are un diamant și ea, că tot vorbeam de diamante (râde – n.r..) Alex, băiatul, e în România. El a studiat în străinătate, dar s-a întors imediat după. E foarte încântat, are un business al lui care îi merge bine.
Alexandru locuiește aici, Ana – în Los Angeles. Cu Ana ne vedem cam de două ori pe an. Vara vine ea în Europa, mai mergem noi în America, o dată pe an. Aproape o lună de fiecare dată ne vedem. Și zilnic ne vedem pe Facetime.
V-ați obișnuit cu ideea de a o vedea de două ori pe an?
-Dacă ea e fericită, sunt și eu.
Da, și în imaginile din social media, Ana pare foarte fericită alături de logodnicul ei. Pentru când au programat nunta?
-Da, este foarte fericită. El este un copil tare bun, sunt de-o vârstă, au fost colegi la facultate, cumva au crescut împreună. Plănuiesc nunta anul viitor în august.
Alături de Mihaela Geoană, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Gala Femeilor Remarcabile”, ce a avut loc pe 7 iunie în Sala Tronului a Palatului Regal, Muzeul Național De Artă al României, au fost mai multe vedete prezente.
Premiile oferite au îmbinat cu succes mediul artistic, social și de afaceri din România, sărbătorind femeile care excelează în domeniul lor, artiste cu cariere impresionante, femei care conduc companii spre succes, eroine din viața de zi cu zi.
Printre premiatele serii s-au numărat: Irina Rimes, Roxana Voloșeniuc, Maria Lucia Hohan, Malvina Cservenschi, Mioara Velicu, Rodica Popescu Bitănescu, sau Elisabeta Lipa.
Evenimentul a fost prezentat de Catalin Măruță și Ilinca Vandici.