Interviu cu Mihaela Tatu, despre erori, familie și relația cu fiica ei: “Mare greșeală am făcut! Nici mama nu cred că s-a simțit prea confortabil cu o fată ca mine”

În cadrul unui interviu emoționant și sincer, Mihaela Tatu ne spune lucruri neștiute despre greșelile din copilăria ei, despre cum s-a construit relația cu Ioana, fiica ei si despre erorile pe care le-a făcut din cauza tinereții.

Mihaela Tatu vorbește despre cea mai mare greșeală pe care a făcut-o în creșterea fiicei

Fosta realizatoare a emisiunii de 3Xfemeie ne povestește despre copilăria ei și ce au însemnat părinții ei pentru ea, despre sărbatori si ce lucruri baiețești a învățat de la tatăl ei. Care este cel mai mare vis al ei și la cât de multe lucruri a trebuit să renunțe ca să le aibă, pe toate, peste mulți ani. Când a fost cea mai grea perioadă prin care a trecut alături de Ioana și cât este de greu să ai un copil la 20 de ani. Mihaela Tatu ne vorbește despre pasiunile ei secrete și ne spune cum arată o zi din viața ei.

Mihaela, ce faci acum? Care sunt proiectele in care ești implicată?

-În 2011, după ce m-am operat și am trecut cu bine peste toată povestea, am ajuns la concluzia că eu chiar sunt o fată norocoasă. Așa că m-am hotărât să iau o pauză de doi ani de zile și să călătoresc în toată lumea. Visul meu de-o viață. A fost perioada în care am învățat mult si multe. Călătorind, am văzut cum gândesc și acționează alte popoare din lumea asta. Naturalețea cu care întâmpina orice situație, felul în care sunt pregătiți pentru orice.
Ei, problema a fost alta. Când m-am întors, pur si simplu nu mi-am mai găsit locul în televiziune, nu mai rezonam cu ce se întâmpla în media. Eu NU am renunțat la televiziune însa nu am mai găsit formatul în care să mă simt utilă.

“Am devenit trainer în tehnica și arta livrării discursului”

-Într-o zi mi-am dat seama că eu sunt un comunicator foarte bun, aveam informații, lejeritate și experiență în toate suporturile media, adică eram pregătită pentru ceea ce se numește Comunicare. În ultimul timp citisem și învățasem mult in acest domeniu. Și am găsit nișa: public speaking in mediul de business. Asta la inceput. Am fost și am vorbit cu doamna mea dragă profesoară de dicție, Ileana Cârstea Simion, și mi-a dat undă verde. Pe lângă psihologie am studiat logopedie, metalimbaj și logoterapie. Am învățat cum să fac un om timid și lipsit de încredere să reușească să vorbească liber și destins în fața unui auditoriu, fără jenă sau stânjeneală. Acreditată ANC, am devenit trainer în tehnica și arta livrării discursului.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Ai o voce extraordinară și știu că pui voci pe niște povești pentru copii.

-Da, un prieten de suflet din Brașov, Tudor Stoica, a dat drumul acum un an unui proiect la care m-am alăturat fără să stau pe gânduri, un site de povești pentru copii, Somnoroși.ro. Poveștile de pe site sunt foarte valoroase și constructive prin conținut, interpretare și grafică. Și mi-aș dori să ajungă la cât mai mulți copii. Majoritatea poveștilor sunt scrise de către o profesoară de română. Și au o candoare deosebită, personajele sunt atât de frumos “creionate”, iar dialogurile sunt delicioase.

Mihaela Tatu, despre proiectul pentru seniori: “Nu trebuie să meargă la sală, pot face totul acasă”

Faci si audiobookuri?

-Tot în zona de voce am o colaborare foarte frumoasă cu o companie suedeză, Story Tell, și am făcut niște audio book-uri. Se pare că sunt omul potrivit la locul potrivit, în momentul în care te ajută vocea și înțelegi natura personajelor. Plus că eu mi-am dorit mereu să fac teatru radiofonic. Așa am început și în ’93 în radio, am dat o probă pentru a spune povești copiilor. Am luat locul 2 pe țară pentru cea mai bună voce radiofonică feminină.

Spune-mi și despre programul pentru seniori.

-Alături de Dani Alexandrescu de la K1 și de Alex Ilie, am făcut un program de 20 de sesiuni de gimnastică pentru seniori, care se adreseaza persoanelor trecute de 50 de ani și nu numai. O altă zonă care mi-ar plăcea să trezeasca interesul celor care au nevoie de mișcare, sau au în familie părinți și bunici mai sedentari. Seniorii nu trebuie să meargă la sală, să facă drumuri și să-și pună treninguri, e de ajuns să facă niște exerciții care să le întărească musculatura și mobilitatea, puterea de concentrare, și totul acasă la ei.

“Am avut o copilărie fericită, sănătoasă și în siguranță, trăită alături de copii de toate vârstele și etniile ”

Cum a fost copilăria Mihaelei Tatu?

-Copilăria…nici nu știu cum să încep. Suntem tentați să o prezentăm diferit, în raport cu starea de spirit pe care o avem în clipa aia, cu momentul din viață prin care trecem, cu gradul de cunoaștere, înțelepciune la care am ajuns, sau memoria emoțiilor care au săpat adânc în ființa noastră, atât de relativă. Mereu într-o altă lumină. A fost copilăria anilor ’60. Cu mult timp petrecut afară în fața blocului, sau în lungi drumeții cu tata și, mai târziu, cu gașca. Cu jocuri multe și relații puternice care generau competiții între blocuri, școli, cartiere. Cu practicarea multor sporturi în natură, pentru că așa știam noi să ne jucăm într-un oraș de munte că Brașovul: schi, patine, drumeții, înot, cățărare, minge, multăăă minge…Cu aventurile din grădinile care aveau pomi fructiferi și în care bucuria de a mânca un fruct acru sau viermănos, însă furat, nu era sub nicio formă egalată de “normalitatea” gustului dulce al unui fruct cumpărat.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Ce relație a avut Mihaela Tatu cu părinții ei

Am avut o copilărie fericită, sănătoasă și în siguranță, trăită alături de copii de toate vârstele și etniile, fără să ne gândim la etnii, doar la prăjiturile extraordinare făcute de mamele prietenilor unguri și sași. Mamăăă, ce bunătățuri! Până la un moment dat, când cozile la rațiile de ulei sau zahăr ne luau din timpul de joacă. Însă și atunci am găsit soluții. Ne jucam la coadă.

Ce lucruri minunate ai învățat de la părinții tăi?

-Mama a avut o educație mai…aleasă și a venit în viața mea cu partea legată de atitudine, postură, reguli de bune maniere, gătit, citit și cusut. Nu mi-au prea plăcut. Sunt Berbec! Veselie cât 10, acțiune cât 100 și energie cât 1000 la un loc. Nici mama nu cred că s-a simțit prea confortabil cu o fată ca mine.

“Tata era tot timpul pregătit să mă mai învețe câte ceva, în de-ale băieților, spre disperarea mamei”

Tata în schimb a fost, pentru o perioadă de timp, “ prietenul” meu de joacă. Spirit aventuros, un șantierist intelectual prin aspirații, neobosit, jucăuș și curiooos, citea tot timpul. Și tot timpul era pregătit să mă inteve câte ceva, în de-ale băieților, spre disperarea mamei. Traforaj, bătut cuie, cățărare, înot, aruncat cu cuțitul, să scuip la distanță ( ups!), să fluier, plimbări lungi în aer liber, drumeții cu dormit sub cerul liber. A fost exact ce am avut eu nevoie în acea perioadă. Mai târziu au ieșit la iveală și învățăturile mamei, când mă mai domișorisem și eu.

Cum au reacționat când ai devenit persoană publică?

-De la amândoi mi-au rămas cuvinte de duh, învățături pe care le-am transmis mai departe nu numai fiicei mele, ci și tuturor tinerilor cu care interacționez acum. Îmi amintesc de momentul în care i-am spus tatălui meu, după ce am ajuns “persoană publică” la mine în oraș, că să-și vadă de treaba lui, pentru că el trăiește într-o altă lume. Calm și blând, ca un ardelean neaoș ce era, mi-a spus: “ Vezi numa’ , că azi ești la radio, mâine nu. Azi ești primar, mâine nu. Azi ești primar, mâine ești portar, da’-poi statutu’ ghe OM nu ți-l ia nimeni!”. Atât mi-a spus. Am rămas gândind la impetuozitatea mea tinerească și lipsită de înțelepciune. La orgoliul care crescuse nejustificat în mine. Am tăcut și am înghițit în sec.

Mihaela Tatu își aduce aminte de copilăria la bunici: “Toate gogoșile pe care mi le făcea Buna au ajuns la el. Plus slănina și cârnați din cămară”

Ce-ți mai aduci aminte din vacanțele petrecute la bunici?

-Pentru că părinții mei m-au avut destul de târziu, mama a avut 43 de ani când m-a adus pe lume, la bunici nu am stat prea mult. Îmi amintesc însă de o vară petrecută la Buna din partea tatălui, în Zăul de Câmpie, în care i-am făcut maaare pagubă în cămară. Aveau un câine mare, rău și purecos, pe care-l țineau în lanț. Nimeni nu avea curajul să se apropie de el, nici când ii aduceau de mâncare. Eeei, dar asta era treaba lor pentru că eu, după câteva zile, stăteam cu el în țărână și-l scărpinam de gemea de plăcere. Toate gogoșile pe care mi le făcea Buna au ajuns la el. Plus slănina și cârnații din cămară. Plus pâinea prăjită cu ou, plus resturile de tocăniță. Se făcuse ditamai dulăul. Asta până și-au dat seama.

“Tata o ținea pe mama de după umeri și i-a spus: ‘Măi nevastă, ne-a plecat bucuria din casă!’ Am plâns…”

Ai vreun regret de atunci, din acea perioadă?

– Nu am regrete nici față de părinți, nici față de bunici. Aia a fost povestea lor, asta este povestea mea…învățăm din mers de toate. Nu știu dacă ei ar fi putut fi mai buni sau mai prezenți, în acea epocă, și nici eu nu știu dacă aș fi fost altfel. Nu există școli de părinți și de bunici buni, nici școli de copii buni. Ar trebui să existe școli bune pentru toți copiii. Îmi vine acum în minte momentul în care, după nunta mea, am plecat din casa părintească. Tata o ținea pe mama de după umeri și, pentru prima oară cu lacrimi în ochi, i-a spus: “ Măi nevastă, ne-a plecat bucuria din casă!”. Am plâns…

“Furam mâncare din frigider și aduceam și celor de afară. Eram sănătoși, așa cu muci la nas, râdeam mult și totul era o aventură ”

Cum erau sărbătorile în copilăria ta, ce cadouri primeai, îți mai aduci aminte?

-Sărbătorile erau o bucurie, cu toate că era Moș Gerilă nu Moș Crăciun, și nu prea primeam ce-mi doream, sau primeam cu întârziere de câțiva ani. Dar nici nu prea conta. În vacanțe eram afară cât era ziua de lungă. Veneam acasă cu mucii și pantalonii înghețați bocnă. Cazemate, oameni de zăpadă, pationare pe aleile dintre blocuri, spre disperarea vecinilor care-și “rupeau picioarele” pe gheață. Când aveam nevoie, mergeam în casă pe rând, când părinții nu erau atenți, ca să nu ne oprească în casă. Furam mâncare din frigider și aduceam și celor de afară. Era o poveste. Eram sănătoși, așa cu muci la nas, râdeam mult și totul era o aventură.

Mihaela Tatu despre copilărie: “Tata a plătit câteva geamuri sparte”

Cum a fost eleva Mihaela Tatu?

-Eram…dinamită. Totul se anima în jurul meu. Era suficient să aibă vreun copil vreo idee, că eu și treceam la fapte. De când mă știu nu am suportat să am un vis sau vreo dorința și să nu fac tot ce pot ca să devină realitate. Apoi îmi aduc aminte de faptul că am venit acasă târziu, la 17-18 ani, cu genunchii juliti, că tata a plătit câteva geamuri sparte, că sunam la ușile vecinilor și fugeam sau că ne plimbam cu liftul la nesfârșit, că veneam acasă bătută sau veneau părinții cu copii de mâna plângând la ușa mamei, cum că i-aș fi bătut eu ( asta e), că mă țineam de mașini mici și autobuze cu patinele.

“Am făcut balet, am dat la coregrafie la Cluj. Am picat pentru că nu m-a ajutat fizicul”

La școală îmi plăceau istoria, o parte din geografie, zoologia, muzica și făceam mult, mult sport. Fără științe exacte! Îmi amintesc că scriam binișor, participând la olimpiade de compunere, și că pe o lucrare la desen am primit 3 de 10. L-am avut profesor de desen pe pictorul Sassu Ducșoară Octavian. Mi se terminase tubul de alb și am folosit pastă de dinți. Foaia de bloc era grea și mirosea a mentă.

Tot ce a însemnat mișcare, orice fel de manifestare artistică sau sport mi-au plăcut foarte mult. Am făcut balet, am dat la coregrafie la Cluj. Am picat pentru că nu m-a ajutat fizicul. Inițial am devenit instructor de dans popular, apoi am făcut dans de societate, dans sportiv, mi-a plăcut dansul foarte mult.

Ce relație ai cu fiica ta, Ioana?

-M-am căsătorit la 21 de ani iar la 22 am avut-o pe Ioana. Restul școlii, restul dezvoltării mele profesionale și umane le-am făcut în paralel cu Ioana. Inclusiv familie. Pe vremea aceea nu angaja nimeni pe cineva să facă curățenie la tine acasă așa că mă trezeam la ora 5, îmi pregăteam copilul, îl duceam la creșă/grădiniță/ școală și fuguța la serviciu. Veneam transpirând leoarcă până la creșă , o luam acasă și îmi vedeam de treburi, piață, mâncare, spălat, călcat, curățenie, copil. Nu pot să-mi imaginez cum aveam atunci timp pentru toate. Mai și citeam, mergeam și la un curs de dans sau curs de croitorie. Am știut dintotdeaun că mă pot descurca în orice situație, oricât mi-ar fi fost de greu, și nu a fost ușor…

Mihaela Tatu despre erorile tinereții: “Am încercat s-o cresc și s-o educ așa cum mi-ar fi plăcut să mă crească și să mă educe mama mea pe mine. Mare greșeală”

Relația cu Ioana s-a construit treptat. La 22 de ani să faci un copil…. Îmi aduc aminte că tatăl Ioanei plecase de acasă la 14 ani, și a învățat să se descurce de la 14 ani. Știu tineri care iși întrețineau părinții de la 16 ani. Cred că este vorba despre educația pe care o primesc tinerii acum, în raport și-n comparație cu educația pe care am primit-o noi atunci. Pentru vremurile acelea am născut-o pe Ioana în timp util. Și am crescut împreună. La început a fost greu, pentru că am încercat s-o cresc și s-o educ așa cum mi-ar fi plăcut să mă crească și să mă educe mama mea pe mine. Mare greșeală. Ea e atât de diferită!

A luat Ioana ceva din personalitatea ta?

-Eeei, acum lucrurile stau altfel. Însă când era mică…Ioana nu avea nimic de-a face cu temperamentul și cu felul meu de-a fi, eu sunt Berbec, ea este Pești, suntem Alfa și Omega. Pe cât sunt eu de expansivă și de veselă, manifestându-mi emoțiile și stările și bucuriile, pe atât este ea de introvertă. Are un fel de seriozitate. A fost un copil “batrân”. Iar la granița dintre copilărie și pubertate nu mi-a fost ușor cu ea, pentru că nu o înțelegeam, nu-i înțelegeam comportamentul sub nicio formă.

” Când era mică eu îmi doream să fim ca surorile”

Dar acum cât de apropiate sunteți?

-Am crescut împreună, acum suntem ca surorile. Când era mică eu îmi doream să fim ca surorile, dar ea aveam nevoie de mâna forte a mamei. Am format-o pe Ioana mai cazon, mai auster, să se descurce singură, să fie pregătită pentru absolut orice. Asta era conflictul nostru, că nu-i spuneam ce să facă. Acum însă, locuind de 8 ani în Berlin, mi-a mulțumit cu toată ființa tocmai pentru acest fel de a fi, independent și puternic.

Ce tabieturi aveți împreună?

-Aveam tot felul de tabieturi pe vremuri. De exemplu abia așteptam să vină sâmbăta și duminica să mergem la cofetărie și să facem prostii, adică să mâncăm prăjituri cu frișcă. Acum nu ne mai dorim asta, acum stăm la centrele de detoxifiere, mergem în vacanțe și ne place să vizităm locuri noi împreună. Tabieturile pe care le am când merg la ea în Berlin sunt legate de timpul pe care ni-l acordăm una alteia, respectul pe care-l avem una față de spațiul și timpul celeilalte. Mergem la concertele Filarmonicii din Berlin sau la musicaluri, ne plimbăm pe canalele Berlinului sau vizităm muzee.

Mihaela Tatu despre Ioana: “Altă perioadă mai dificilă a fost când se străduia să se ‘desprindă’ de mine și să-și formeze personalitatea ”

Care a fost cea mai grea perioada din viața voastră?

-Cea mai grea perioada din viața noastră a fost pe vremea lui Ceaușescu, anii ’87, ’88, ‘89. Ioana era mică și fragilă, făcea constant bronșită. Era un frig groaznic în casă. Stăteam îmbrăcați gros, toți într-o singură cameră. Le mulțumesc mamei și soacrei mele, care ne dăduseră multe plăpumi de zestre. Le foloseam pe toate. Altă perioadă grea a fost cea de conștientizare a propriei ei ființe, când se străduia să se “desprindă” de mine, persoană publică expansivă și extrovertită, și să-și formeze personalitatea, să-și găsească identitatea. Asta a fost o periodă delicată pentru amândouă.

Ai mințit-o vreodată pe Ioana?

-Nu mi-am permis să o mint niciodată, de mică a impus un fel de atitudine, de comportament în casă. De fiecare dată când ii spuneam să facă ceva în casă, imi răspundea: dar tu ai făcut? Și atunci nu am avut încotro, a trebuit sa fiu exemplu personal. A generat în mine dorința de a fi mai bună tocmai ca să fiu un exemplu pentru ea. Îmi aduc aminte că în clasa întâi, nelăsând-o să meargă la o aniversare, fără să am rabdare să-i ascult argumentele, și spunându-i: nu te las că așa spun eu!, mi-a spus, foarte serioasă, că abuzez de condiția mea de părinte și mi-a spus că semăn cu mama. Mi-am cerut iertare si urgent mi-am revizuit comportamentul.

Regretele Mihaelei Tatu: “Primul lucru pe care l-aș face ar fi să n-o ascult pe mama și să mă duc să dau la Institutul de Teatru ”

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce ai mai repeta și ce nu?

-Primul lucru pe care l-aș face ar fi să n-o ascult pe mama și să dau admitere la Institutul de Teatru. După care, o iubesc atât de mult pe Ioana, încât tot pe tatăl ei l-aș alege de soț, ca să pot să fac acest copil extraordinar. Aș schimba cate ceva in atitudinea mea, mai devreme decât am făcut-o. Apoi nu aș mai pune niciodată oamenii pe piedestaluri, i-aș vedea așa cum sunt, cu bune și cu rele. Per ansamblu, îmi place viața pe care am dus-o. Dacă nu mi-aș fi trăit experiențele de viață, nu aș fi putut realiza emisiunile De 3xfemeie sau Viața bate filmul. Nu mai fac De 3xfemeie din 2008 și totuși lumea mă recunoaște după voce și după zâmbet.

Care este cel mai mare regret al tău, ca femeie?

-Nu am niciun regret ca femeie. Nu cred în cuvintele eșec și decizie. În gereral îmi place să spun că fac alegeri pe care le iau în funcție de situațiile prin care trec. Asta înseamnă adaptare la mediu, flexibilitate și maleabilitate. Mie eșecul mi se pare o situație care nu mai poate fi reparată, însă un insucces, o neșansă, o greșeală, astea pot fi reparate. Eșec ar fi fost dacă nu reușeam să construiesc o relație frumoasă si armonioasă cu Ioana. Ar fi fost eșecul meu ca părinte. Apoi nu regret ceea ce trăiesc acum. Există oameni care au o familie mică, soț/soție, copii, părinți, bunici Și oameni care au familii lărgite. Eu am avut familia mică, am trecut prin asta. Acum am o familie lărgită, mulți copii, elevi, studenți, cursanți din toată țara și lumea, de care să am grijă. Când ești împăcată cu tine atunci nu ai niciun regret.

“Acum doi ani, când am avut perioada de carantină, m-am apucat de pictură “

În afară de animale și dans, ce alte pasiuni mai ai?

-Călătoriile sunt marea mea bucurie, să te miști pe globul asta și să vezi până unde a mers creația și creativitatea lui Dumnezeu…să vezi câtă imaginație a putut să aibă cu planetuța asta căreia i se spune Pământ, planeta albastră. Este lucrarea de diplomă a lui Dumnezeu.  Apoi, acum doi ani, în 2020, când am avut perioada de carantină, m-am apucat de pictură. Mi-am luat niște cărți, când a fost târgul de carte din Oradea, am studiat crochiul, desenul, pictura. A fost una dintre cele mai frumoase si împlinitoare perioade din viața mea.

 Visul Mihaelei Tatu: “Nu vreau să plec din această lume fără să învăț să cânt la pian”

Spune-mi si despre orgă.

-Apoi am primit o orgă de la doi elevi de-ai mei, o am aici, acum o privesc și aștept acel timp în care să am răgazul să mă apuc de lecții de pian. Este tot ce-mi doresc. Vreau să cânt până îmi amorțesc degetele, asta a fost marea mea dorința când eram mică. Părinții mei nu au avut bani de pian, voiau să mă dea la vioară. Insă nu mi-a plăcut vioara. Nu vreau să plec din această lume fără să învăț să cânt la pian.

Ce nu ai face niciodată?

-Am un principiu: ce ție nu-ți place, altuia nu face. Nu aș face rău cu bună știință unui om. Mi se pare cumplit de grav. Sunt sigură că am mai greșit. Acum sunt așezată, mai ințeleaptă, răbdătoare…Dar în tinerețe le aveam pe toate, impetuozitate, impulsivitate, orgoliu, încăpățânare și foarte directă…nu cred să nu fi necajit pe cineva. Însă niciodată cu bună știință. Nu pot să fac compromisuri. În această viață oricum facem concesii constant. Asta înseamnă, de fapt, iubire. Să accepți un om așa cum este. Nu vreau să fac însă ceva care să-mi aducă neliniște, semne de întrebare…ceea ce mie nu-mi place, nu fac.

“O zi din viața mea…nu seamănă una cu cealaltă. Începe atunci când e nevoie și se termină atunci când e cazul”

Cum arată o zi din viața ta?

Sunt atât de diferite zilele mele…în funcție de activitățile mele. Dacă trebuie să vin la București pentru o emisiune sau training, mă pregătesc cu 2, 3 zile înainte. În fiecare seară îmi fac lista cu ceea ce am de făcut a doua zi. În funcție de listă mă gândesc și la ce oră trebuie să mă trezesc. Acasă la Oradea, într-o zi normală, la 7.30 sunt în bazin la Felix și stau până pe la 10.30, și după mă apuc de treabă. Ori pun voci la povești, ori mă apuc să înregistrez vreo carte, fie am cursurile online care încep uneori și la 6.30 dimineața. Între timp mai merg la fizioterapie și, când am pauză, călătoresc. Anul trecut, în 2 ianuarie, eram deja în Pamukale, zburam cu balonul. Am timp mereu să-mi sun prietenele, să mergem cu gașca la Eforie, sau în Bali, Zanzibar, Maldive, Egipt. Am o gașcă de fete “ singure” și călătorim mult. Știi cum e, Carina? În lumea asta, vii singur și pleci singur. Nu duci cu tine nici lemne, nici fiare, nici ziduri! Te duci pe tine, un spirit evoluat. Dacă vrei. Pentru că suntem ceea ce alegem noi sa fim! În fiecare clipă. O zi din viața mea…nu seamănă una cu cealaltă. Începe atunci când e nevoie și se termină atunci când e cazul.