Sport

Mihai Bălașa, avertisment pentru CFR Cluj: ”Vom demonstra în Supercupă că suntem cei mai buni”. Video

U Craiova și CFR Cluj se vor întâlni în Supercupa României, iar fundașul Mihai Bălașa a transmis un prim avertisment pentru campioana României.
29.06.2021 | 12:01
Mihai Balasa avertisment pentru CFR Cluj Vom demonstra in Supercupa ca suntem cei mai buni Video
ADVERTISEMENT

Sezonul 2021-2022 va începe cu Supercupa României, CFR Cluj – U Craiova, meci programat să se joace pe 10 iulie, de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că la această întâlnire vor putea asista aproximativ 27.500 de euro de spectatori, adică 50% din capacitatea stadionului.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj, avertizată de Mihai Bălașa înaintea Supercupei

Universitatea Craiova se află într-un stagiu de pregătire în Austria, iar de acolo fundașul Mihai Bălașa a trimis un avertisment pentru CFR Cluj cu privire la Supercupa României, dar și pentru sezonul din Liga 1.

”Mai este puțin până la începerea sezonului și e important să terminăm cantonamentul cu bine, să fim toți sănătoși și apți pentru meciul din Supercupa României. Ne bucurăm că se va juca pe Arena Națională și așa vor putea veni mulți suporteri de-ai noștri la meci, mai ales că vor fi peste 20.000 de oameni în tribune.

ADVERTISEMENT

CFR a câștigat anumite trofee în fața noastră, dar nu trebuie să privim ca o revanșă, ci ca pe un meci în care trebuie să le demonstrăm că de acum înainte noi suntem cei mai buni. Trecutul trebuie să-l lăsăm deoparte și să ne gândim la ce o să urmeze de acum încolo”, a declarat Bălașa.

Bălașa urăște cantonamentele

Fundașul oltenilor a dezvăluit că niciunui jucător nu-i plac cantonamentele, dar știe că acestea sunt necesare și speră ca tot ce au acumulat în Austria să se vadă în timpul sezonului: ”Partea grea a acestui cantonament a trecut, am avut și primul meci amical. Important este că ne-am pregătit foarte bine până acum.

ADVERTISEMENT

Ce era de pus la punct cu pregătirea fizică am făcut-o foarte bine, iar de acum încolo o să începem să lucrăm mai mult tactic. Antrenamentele, chiar dacă au fost cu mingea, au fost destul de intense. În majoritatea cantonamentelor sunt câte două antrenamente pe zi, nu este nimic nou, ne așteptam la acest program.

Este o perioadă urâtă pentru că stai departe de familie, nu ești acasă la tine, se adună și oboseală și stres, dar asta ne este meseria și trecem și peste aceste momente. Nu există foarte mult timp liber, iar atunci când ai câteva momente încerci să te odihnești pentru că a doua zi o iei de capăt”.

ADVERTISEMENT

Obiectivele oltenilor în sezonul viitor

În final, Mihai Bălașa a spus că obiectivele Universității Craiova în viitoarea stagiune sunt câștigarea titlului și a Cupei, plus un parcurs cât mai lung în Conference League.

”Se anunță un sezon încărcat pentru că începe pe trei fronturi, campionat, Cupă și Conference League. Sperăm să ajungem în grupele Conference League și apoi să vedem cât de sus putem merge, în campionat și în Cupă obiectivul este să le câștigăm.

Suntem patru fundași centrali, ne bucură această concurență, și care se va antrena mai bine și va fi mai în formă va juca. Suntem de doi ani cam același nucleu de jucători și cred că s-au sudat destul de bine anumite combinații și putem spune că suntem o echipă cu experiență”, a încheiat apărătorul lui Marinos Ouzounidis.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj – Universitatea Craiova: 1,40 este cota pentru „1x”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT