Sport

Constantin Budescu, mare fan Mihai Bendeac. Ce a găsit în vestiar înainte de meciul FCSB – FC Botoșani. Foto

Constantin Budescu a pus cartea lui Mihai Bendeac, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”, la loc de cinste în vestiarul FCSB-ului înainte de meciul cu FC Botoșani.
23.11.2021 | 18:17
Constantin Budescu mare fan Mihai Bendeac Ce a gasit in vestiar inainte de meciul FCSB  FC Botosani Foto
Constantin Budescu a pus cartea lui Mihai Bendeac, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” la loc de cinste în vestiarul FCSB-ului înainte de meciul cu FC Botoșani.
ADVERTISEMENT

Mijlocașul de 32 de ani al lui FCSB a avut parte de o surprinză în vestiar înainte de meciul cu FC Botoșani, în care a oferit o pasă de gol magistrală.

Pe picior de plecare, fiind criticat și contestat de patronul Gigi Becali, așa cum FANATIK a aflat în exclusivitate, Budescu are un susținător surpriză în persoana actorului Mihai Bendeac.

ADVERTISEMENT

Cartea lui Mihai Bendeac, la loc de cinste în vestiarul FCSB-ului alături de echipamentul lui Budescu

Constantin Budescu a postat o fotografie pe pagina lui de Instagram după meciul câștigat cu 3-1 în fața celor de la FC Botoșani. În imagine, se poate observa că alături de echipamentul său se află o carte a îndrăgitului actor Mihai Bendeac, „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”.

Cartea lui Mihai Bendeac, la loc de cinste în vestiarul FCSB-ului la meciul cu FC Botoșani. Sursă foto: captură Instagram Constantin Budescu
Cartea lui Mihai Bendeac, la loc de cinste în vestiarul FCSB-ului la meciul cu FC Botoșani. Sursă foto: captură Instagram Constantin Budescu.

Fotbalistul se pare că este mare fan al actorului de comedie cunoscut pentru show-ul în „Puii Mei” și care face parte din juriul „IUmor” de la Antena 1.

ADVERTISEMENT

Fratele și tatăl lui Bendeac sunt recunoscuți ca fiind suporteri înfocați ai lui Dinamo, Andrei Bendeac fiind un membru important în programul DDB. Mihai Bendeac a recunoscut, de asemenea, că a fost suporter al lui Dinamo însă, în acest moment nu mai susține nicio echipă.

„Cumva, am renunțat la a fi dinamovist sau a fi absolut orice după un eveniment care mi s-a întâmplat când eram copil. Undeva pe la 13-14 ani. Am fost la un meci pe «Lia Manoliu» și țin minte că-mi croșetase bunică-mea un fular alb-roșu.

ADVERTISEMENT

La un moment dat, ne-am întâlnit cu un grup de suporteri rapidiști. Și știu că unul dintre ei, care avea o ceafă atât, a venit spre mine, mi-a luat fularul de la gât și taică-miu i-a spus: «Lasă-l în pace că-i copil.» Și a început să ne înjure în ultimul hal și pe tăică-miu, și pe mine. Ăla a fost momentul în care mi-am jurat că niciodată în această viață nu o să mai fiu fanul vreunei echipe! M-a scârbit foarte tare evenimentul în sine”, a povestit Mihai Bendeac pentru gsp.ro

Mihai Bendeac a repostat pe contul său de Instragram fotografia lui Constantin Budescu

Mihai Bendeac a apreciat gestul lui Constantin Budescu și i-a transmis o îmbrățișare și o inimoară virtuală jucătorului de la FCSB, care trece printr-o perioadă dificilă, așa cum actorul a avut și el de-a lungul timpului.

ADVERTISEMENT
Mihai Bendeac a repostat story-ul lui Constantin Budescu și a apreciat gestul celui mai contestat fotbalist al momentului. Sursă foto: captură Instagram Mihai Bendeac
Mihai Bendeac a repostat story-ul lui Constantin Budescu și a apreciat gestul celui mai contestat fotbalist al momentului. Sursă foto: captură Instagram Mihai Bendeac.

Cartea lui Mihai Bendeac este o biografie fără perdea despre relația actorului cu mama sa, Emilia, și care poate fi achiziționată pentru 49 de lei pe diferite site-uri sau poate fi găsită și în librării.

Toți banii obținuți din vânzarea acestei cărți sunt redirecționați de către Mihai Bendeac către spitale, iar primul beneficiar a fost Spitalul Fundeni, care are nevoie de o secție nouă de oncologie pediatrică.

„Viața mea amoroasă s-a desfăşurat, cu precădere, la mine acasă. Mai ales după ce am avut un eveniment neplăcut într-o vizită în care am fost filmat. Din cauza inconştienței care mă caracterizează, uneori, şi care nu ia seama, în mod rațional, de faptul că sunt persoană publică, am consumat relațiile intime şi în locuri publice, precum maşină, parcuri, noaptea pe străzi, pe holuri ale diferitelor hoteluri din țară, cinematografe, într-un hipermarket şi chiar într-un autobuz.

Această enumerare s-ar putea să ducă şi la concluzia că industria de paparazzi din România se bazează, cu câteva excepții, pe telefoane gen: „Vino să mă fotografiezi că sunt cu X, în locul Y”, pe diferite ponturi sau pe întâmplare”, fragment din biografia „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama” scrisă de actorul Mihai Bendeac împreună cu mama sa, Emilia.

Constantin Budescu nu se lasă afectat de criticile lui Gigi Becali

La finalul meciului cu FC Botoșani, Constantin Budescu a declarat că a discutat cu Gigi Becali, iar patronul FCSB nu i-a reproșat nimic: „Știți că patronul vorbește la TV, dar nu avem ce face, trebuie să ne vedem de treaba noastră, să obținem cât mai multe victorii și să facem cât mai multe puncte.

Chiar a fost la bază, ne-am întâlnit și am avut o cu totul și cu totul altă discuție. Nu numai cu mine, cu toți jucătorii. Era total opus față de cum îl vedeți la televizor”.

În privința plecării de la FCSB, Budescu a recunoscut că are o clauză în contract prin care se poate transfera în orice pauză competițională: „Eu pot pleca în orice perioadă de transferuri, e adevărat că am această clauză, dar n-am zis niciodată că vreau să plec. Abia am venit. Noi ne-am mai încurcat, CFR nu se prea încurcă, dar vom vedea ce se întâmplă în play-off!”.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FCSB: 3,25 este cota pentru „X solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT