Life

Mihai Bobonete, dezvăluiri neștiute despre începuturile carierei de actor: “Nu vreți să știți prin câte am trecut”

Mihai Bobonete a făcut dezvăluiri neștiute despre începuturile carierei sale de actor. Interpretului personajului Bobiță nu i-a fost ușor la început de drum.
26.01.2022 | 13:40
Mihai Bobonete dezvaluiri nestiute despre inceputurile carierei de actor Nu vreti sa stiti prin cate am trecut
Mihai Bobonete, dezvăluiri neștiute despre începuturile carierei de actor. Sursa foto: Captură YouTube
ADVERTISEMENT

Mihai Bobonete a făcut dezvăluiri mai puțin cunoscute despre cariera lui. Actorul din “Las Fierbinți” spune că a depus foarte multă muncă pentru a obține ceea ce are acum.

Începuturile carierei juratului de la “Românii au talent” nu au fost deloc ușoare pentru actorul de stand-up comedy.

ADVERTISEMENT

Interpretul lui Bobiță a vorbit despre cum a ajuns să fie actor și comediant.

Mihai Bobonete, dezvăluiri neștiute despre începuturile carierei de actor

Mihai Bobonete a explicat, în cadrul unui interviu, că celebritatea nu a venit peste noapte pentru el. Au fost ani întregi de muncă pentru a ajunge cine este acum.

Actorul a vorbit despre începuturile sale în București. Chiar dacă i-a fost greu inițial, a reușit să se ridice și să-și creeze propriul drum.

ADVERTISEMENT

Interpretul lui Bobiță consideră că stand-up comedy reprezintă propulsia sa în carieră, dar și o formă de autoterapie.

“Celor care cred că celebritatea m-a lovit peste noapte le spun doar că sunt în direcția opusă a adevărului, pentru că nu vreți să știți prin câte am trecut la începuturile mele în București. A fost greu, dar am reușit să răzbesc și să-mi croiesc propriul drum.

ADVERTISEMENT

Viața mea de până acum poate fi un subiect de scenariu de film de Bollywood. E oarecum scenariul clasic cu băiatul care e încercat la greu, dar care primește ceva de la cineva și reușește să răzbată.

Stand-up comedy este propulsia mea în carieră și forma mea de autoterapie.”, a declarat Mihai Bobonete pentru revista VIVA.

ADVERTISEMENT

Mihai Bobonete, despre filmările pentru “Las Fierbinți”

Întrebat dacă are propria contribuție la replicile personajului pe care îl interpretează în “Las Fierbinți”, Bobonete a declarat că face acest lucru numai după ce discută cu regizorii serialului de comedie.

De zece ani interpretează rolul lui Bobiță în comedia difuzată la Pro TV, personaj care i-a adus și mai multă notorietate.

“Sunt momente în care îmi place să mai adaug câte ceva, dar asta numai după ce agreez cu Gabi Achim sau Dragoș Buliga, regizorii serialului.

De multe ori s-a potrivit la fix ceea ce am adăugat, iar faptul că personajul Bobiță e parte din viața mea m-a făcut să completez inspirat textul pe alocuri.”, a mai spus Mihai Bobonete pentru aceeași sursă.

Actorul a mai vorbit și despre atmosfera de pe platourile de filmare. Nu există o zi în care el și colegii săi din serial să nu râdă cu gura până la urechi.

“Ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas, dar să știți voi că nu e zi de filmare de la Dumnezeu unde să nu râdem de să ne dea lacrimile.”, a mai spus Bobonete.

ADVERTISEMENT