Ediția 2022/2023 a Cupei României a pornit la drum, iar într-unul dintre meciuri s-au înfruntat CS Dinamo și AFC Iazu. La oaspeți a fost integralist și actorul de comedie Mihai Bobonete.
AFC Iazu, adversara celor de la CS Dinamo, în Cupa României, este o echipă care ar fi trecut neobservată dacă nu l-ar avea în lot și pe celebrul actor și vedetă TV Mihai Bobonete, din serialul Las Fierbinți.
Meciul s-a disputat în complexul din Ștefan cel Mare și s-a încheiat cu victoria ”câinilor” 8-0. Scorul nu surprinde pe nimeni. Nici măcar oaspeții nu aveau prea mari așteptări și oricum şi-au asumat un handicap încă din start, prin titularizarea lui Bobonete.
Spectacolul a început încă înainte de primul fluier al arbitrului. Îndrăgitul comediantul nu s-a dezmințit și a făcut show la încălzire.
”Începem cu stângul, ținând cont că eu sunt titular, acum să vedem. Contează cu cine mă schimbă. Nu ne e frică de nimic, ne-am dat cu cremă, avem benzi legate”, a comentat Bobonete, în manieră proprie, decizia antrenorului de a-l titulariza.
Bobonete a mărturisit că pentru el a fost un vis să joace un meci oficial pe legendarul stadion Dinamo, care va deveni în curând istorie, urmând să fie demolat pentru a face loc unei arene moderne.
”Deși sunt un cunoscut fan al Craiovei, e un vis devenit realitate să joc pe acest stadion, mai ales că e unul dintre ultimele meciuri jucate aici. Noi suntem o echipă de prieteni, care ne distrăm jucând fotbal, cei de la Dinamo au pretenții mai mari”, a explicat Bobonete.
Ca la orice echipă în care fotbalul se joacă doar din plăcere, și la AFC Iazu tradiția grătarului este sfântă. Nu contează cu cine joci, nici dacă învingi sau pierzi.
După cele 90 de minute de ”încleștare”, urmează binemeritata porție de mici și grătare, asezonate cu murături și muștar.
”Pentru noi este o performanță că am ajuns până aici, iar grătarul de după meci îl vom face indiferent dacă câștigam sau pierdeam.
E o tradiție a echipei noastre. Grătarul oricum să dă, indiferent de rezultatul. Pe noi meciul ne încurcă”, a mai spus Bobonete în timp ce își făcea încălzirea.