Fotbal intern

Mihai Bordeianu, titular la primul meci după revenirea la CFR Cluj. Ce se întâmplă cu Sigurjonsson. Fanatik confirmat

21.02.2021 | 17:18
Mihai Bordeianu titular la primul meci dupa revenirea la CFR Cluj Ce se intampla cu Sigurjonsson Fanatik confirmat
ADVERTISEMENT

Mihai Bordeianu bifează primul meci la CFR Cluj după revenirea în Gruia. Mijlocașul este titular în partida cu Gaz Metan Mediaș, iar FANATIK a aflat și ultimele vești despre situația islandezului Runar Mar Sigurjonsson.

Mihai Bordeianu, titular la revenirea la CFR Cluj

UPDATE, 21 februarie, ora 17:20 / Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, Mihai Bordeianu este titular la primul meci de la revenirea la CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Burcă, Vinicius, Camora – Deac, Bordeianu, Gîdea – Chipciu, Debeljuh, Costache


FANATIK a anunțat în exclusivitate revenirea lui Mihai Bordeianu la CFR Cluj, după ce se transferase în Arabia Saudită cu doar șase luni înainte. Astfel, jucătorul va evolua la campioana României până în vară și ar putea fi pe teren chiar la meciul cu Gaz Metan.

ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu are acum mijlocul blindat, după în prealabil l-a adus pe islandezul Runar Mar Sigurjonsson, care a avut parte de o prezentare de senzație.

Mihai Bordeianu ar putea reveni la CFR în meciul cu Gaz Metan

Mihai Bordeianu are șanse mari să joace în partida cu Gaz Metan Mediaș, iar FANATIK a aflat că jucătorul va fi în lotul lui Edi Iordănescu pentru partida cu Gaz Metan Mediaș, care va avea loc sâmbătă de la ora 18:30. Meciul contează pentru etapa a 24-a din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Mihai Bordeianu a fost vândut în vară de campioana României pentru 1,2 milioane de euro în Arabia Saudită la Al Qadisiyah, după negocieri dure între cele două părți, așa cum site-ul nostru a anunțat în exclusivitate.

Practic, conducerea lui CFR Cluj a fost pusă în fața faptului împlinit, după ce saudiții au achitat clauza de reziliere de 1,2 milioane de euro, iar fotbalistul a semnat un contract valabil pe doi ani, ceea ce înseamă că în vară, dacă împrumutul nu va fi prelungit, va trebuie să revină la Al-Quadisiya, unde are un salariu regesc.

ADVERTISEMENT

Probleme cu pregătirea fizică pentru islandezul Runar Mar Sigurjonsson

Ultimul transfer al lui Edi Iordănescu, islandezul Runar Mar Sigurjonsson, nu este încă apt 100% și din informațiile FANATIK se pregătește separat, fiind în urmă cu pregătirea fizică. Staff-ul tehnic al campioanei speră ca acesta să se pună la punct cât mai repede și să devină o soluție viabilă pentru primul „11” începînd cu meciurile din play-off.

Tot site-ul nostru a aflat toate detaliile contractuale ale mijlocașului ofensiv islandez, care a semnat cu CFR Cluj până în decembrie 2022 și va avea un salariu lunar de 18.000 de euro.

Mijlocașul ofensiv islandez, care e cotat la 1.000.000 de euro conform transfermarkt, are doar un singur meci în acest sezon la FC Astana, în partida din preliminariile Europa League cu Dinamo Brest, când a jucat 90 de minute. De atunci au trecut mai bine de cinci luni!

Cota lui Runar Mar Sigurjonsson a scăzut la jumătate, după ce în 2017 era evaluat la nu mai puțin de 2.000.000 de euro, pe când evolua în tricoul lui Grasshopers Zurich: „Nu sunt cel mai rapid jucător de pe teren. Cele mai mari calități ale mele sunt transmiterea mingilor și viziunea în teren. Poate nu sunt cel mai rapid, dar nu pot fi numit nici lent. De cele mai multe ori joc ca mijlocaș central, semi defensiv, dar obișnuiam și să joc în flanc”, se descria Sigurjonsson în presa kazacă.

  • 57 de meciuri a jucat Mihai Bordeianu la CFR în cei 2 ani
  • 850.000 de euro pe sezon câștigă fotbalistul la Al-Quadisiya, în timp ce la CFR avea 17.000 de euro pe lună
  • 1.400.000 de euro e cota fotbalistului român conform transfermarkt
  • 1 meci a jucat Mar Sigurjonsson în acest sezon, pe data de 17 septembrie 2020
  • 1.000.000 de euro e cota islandezului de 30 de ani
  • 18.000 de euro lunar câștigă mijlocașul ofensiv la CFR, care a semnat până în decembrie 2022
ADVERTISEMENT