Mihai Covaliu (48 de ani) a reacționat după ce trei dintre componentele lotului național feminin de tenis de masă, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Andreea Dragoman, au atras atenția asupra faptului că în ultimii doi ani Agenția Națională pentru Sport nu a mai oferit bonusuri financiare pentru recompensarea performanțelor obținute în acest sport.
Recent, echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Londra. A fost pentru prima dată în ultimii 26 de ani când țara noastră a realizat un astfel de rezultat la nivel colectiv în acest sport. La revenirea în țară, cele trei sportive menționate anterior au vorbit, printre altele, despre acest aspect de ordin material.
Acum, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a reacționat față de această chestiune și în principiu și-a manifestat susținerea față de jucătoare, precizând totodată că în prezent există mai multe limitări în ceea ce privește finanțarea sportului românesc per total, din diferite motive. „Este o situație inconfortabilă. Știm toți că sunt vremuri dificile, dar în același timp știm că, atunci când faci performanță, aceasta trebuie recompensată. Pentru că performanța atrage după sine încredere, dorință de a fi mai bun. Atrage tinerii către sport și atunci avem nevoie ca și această recompensă să vină”, a spus Mihai Covaliu.
Bernadette Szocs a transmis că deja s-au adunat în ultimii ani destul de mulți bani de încasat de către componentele lotului național de tenis de masă în baza performanțelor obținute de ele în această perioadă: „Ar fi frumos (n.r. să primim banii), sunt foarte mulți bani de luat, dar nu mai vreau să comentez. Am spus-o și după Campionatul Național, nu am nimic de adăugat. Am spus-o o dată, cred că s-a înțeles foarte bine. Așteptăm premierile. Muncim, dar o facem și din plăcere. Iubesc ceea ce fac și nu aș da pentru nimic tenisul de masă”.
De asemenea, Andreea Dragoman a explicat că în acest context există riscul ca la un moment dat unele dintre sportivele implicate să își piardă din motivație într-o anumită măsură: „Am avut rezultate și vin în continuare, cum am adus și această medalie, dar recompensa încă nu a venit. S-ar putea să se piardă și motivația din cauza asta, că nu primim recompensa și nu suntem apreciate. Cred că este vorba despre un pic de implicare. Dacă se vrea, cred că se poate”.
Nu în ultimul rând, Elizabeta Samara a completat ideea exprimată de colega sa și a spus: „Ideea este următoarea: eu, personal, încă am motivație să mai joc, să mai lupt, dar și motivația aceea vine și, puțin, financiar. Este munca noastră de zi cu zi și de doi ani nu am mai primit nici măcar o premiere, să fie acolo. Nimic! Câștigăm, stăm în sală cu orele, ne accidentăm, ne refacem, ne recuperăm. E nevoie și financiar, altfel joci de plăcere, dar și plăcerea aceea se cam duce. Am mulți bani de primit. Nu zic cât, dar mulți. Și fetele de la alte sporturi. Sper să primim cât mai curând”.