Sport

Mihai Dedu: „Dinamo e Titanicul. S-a scufundat și va fi foarte greu de readus la suprafață” Ce spune „Mister Pro TV” despre „Dinamo al lui Badea”. Exclusiv

Mihai Dedu, dezvăluiri în exclusivitate pentru FANATIK. „Mister Pro TV” ține cu Dinamo de 49 de ani și deplânge soarta de „Titanic” a echipei sale. Ce spune despre „Dinamo al lui Badea” și alte amintiri de „câine roșu”.
04.09.2022 | 09:58
Mihai Dedu Dinamo e Titanicul Sa scufundat si va fi foarte greu de readus la suprafata Ce spune Mister Pro TV despre Dinamo al lui Badea Exclusiv
Mihai Dedu: „Dinamo e Titanicul. S-a scufundat și va fi foarte greu de readus la suprafață” Ce spune „Mister Pro TV” despre „Dinamo al lui Badea”. Foto: colaj FANATIK / arhiva personală
ADVERTISEMENT

Mihai Dedu poate fi numit, fără nicio exagerare, „Mister Pro TV”. Este la televiziunea „din Pache” din 1993. Din 1973 ține cu Dinamo. „Pe atunci era un singur Dinamo. Puternic, în vârful campionatului an de an, nu trei… Nu Dinamo din Liga a II-a, nu CS-ul din Liga a III-a, nu Dinamo al lui Badea din Liga a IV-a!”, spune cu obidă Mihai Dedu. Era la grădiniță și avea 6 ani, născut fiind pe 10 iulie 1967. Aceeași dată ca a colegei de la „Știrile Pro TV” Lavinia Petrea. Dar la 15 ani distanță…

Mihai Dedu: „Dinamo e Titanicul. S-a scufundat și va fi foarte greu de readus la suprafață”. Ce spune „Mister Pro TV” despre „Dinamo al lui Badea”

Da, Mihai Dedu este la Pro TV din 1993, când se numea „Canal 31”. Avea 26 de ani. Inițial la „Sport”, Mihai a trecut la prezentarea știrilor generaliste în 1998. A povestit pentru FANATIK de ce și cum.

ADVERTISEMENT
Mihai Dedu si Lavinia Petrea
Mihai Dedu și Lavinia Petrea sunt născuți în aceeași zi! …La 15 ani diferență!

…La fel cum și-a dezvăluit suferința de „câine adevărat”. Ține cu Dinamo de vreo 49 de ani, din totalul de aproape 55. Deși a făcut atletism de performanță, 400 m plat, 400 m garduri, ștafeta de 4X400 m și a fost campion național cu… Steaua!

Mihai, intrăm fără niciun fel de încălzire în cursă… De ce și cum ai trecut de la „Sport” la pupitrul „Știrilor Pro TV”?

ADVERTISEMENT

– Nu a fost voia mea. M-a chemat Adrian Sârbu la el în birou prin 1998 și mi-a zis „Începând de luni, vei prezenta jurnalul de la ora 17”. Iar eu i-am zis că nu cred să accept schimbarea asta. Și el mi-a zis „Bine. Vezi că ușa e în spatele tău, dacă nu vrei, poți s-o închizi pe dinafară”.

M-am întors, am mers până la ușă și mi-am zis „Băi, da-s prost? Mi-am dorit atât de mult să lucrez în televiziune, apar pe post de trei ani în fiecare seară, la oră de maximă audiență, mă știe deja lumea…”, mă opresc și îi spun lui Sârbu „Stați să mă mai gândesc”. „Nu” – zice – „Nu te mai gândești. Luni începi la ora 17”. Și luni am început la ora 17. Și au trecut de-atunci 24 de ani.

ADVERTISEMENT
prima legitimatie de ziarist a lui Mihai Dedu
Prima legitimație de ziarist a lui Mihai Dedu, aprilie 1993, în trustul Mediapro. Foto: arhiva personală

Unde te-ai vedea, în ce domeniu, dacă ar trebui, prin absurd, să renunți mâine la televiziune?

– Între copii. Am licență de profesor de sport, mi-am dat gradele, am fost profesor de sport la școala „Jose Marti” câțiva ani, în paralel cu activitatea de la Pro TV, la începuturi. Asta mi-ar plăcea să fac dacă n-aș mai fi în televiziune.

Marile mele pasiuni sunt sportul, televiziunea, copii… (zâmbește) …soția, Adriana, cu care sunt împreună de 36 de ani, fiul meu, Matei, 22 de ani, student la ASE, la Management în limba engleză, „câine roșu” ca și mine…

ADVERTISEMENT

Mihai Dedu: „Mi se pare deranjant, s-a muncit enorm în DDB ca să supraviețuiască Dinamo și prea mulți au venit și au arătat cu degetul pe X și pe Y”

Hai că mi-ai ridicat mingea la voleu… Ai fost în primele rânduri la „nașterea” programului DDB, dar apoi ai făcut un pas… doi, trei… înapoi…

– Nu, n-am făcut un pas înapoi, dar n-am vrut să fie niciun conflict de interese, n-am vrut să pară că dacă eu lucrez în media aș putea să favorizez cumva Dinamo și apoi  să apară vorbe că „Uite, ce spune Dedu, uite ce se-ntâmplă din cauza lui”… Nu… am fost rezervat…

Atâta timp cât mi s-a cerut ajutorul l-am acordat per ansamblu, nu local, punctual, ca să zic așa. Nimeni nu mi-a cerut să promovez ideea, proiectul pe post, să fac, să dreg sau așa ceva.

Am crezut că te-a nemulțumit ceva, la un moment dat…

– N-am vrut să iau parte la problema cu banii, n-am vrut să intru deloc în sectorul ăsta tocmai ca să nu iasă discuții… Și iată că exact ce-am gândit s-a întâmplat, din păcate.

Un proiect minunat, unic la noi, s-a demonetizat din cauza banilor… Pentru că prea mulți au venit și au arătat cu degetul pe X și Y… și asta mi se pare deranjant, s-a muncit enorm în DDB ca să supraviețuiască Dinamo când nimeni cu bani nu s-a angajat să susțină echipa în afară de DDB. E păcat…

Mihai Dedu: „Programul DDB nu poate să susțină singur pe Dinamo”

Ce greșeli zici tu că s-au făcut, Mihai?

– Mari… Au fost momente când băieții ăștia, alminteri grozavi, mulți, extrem de sufletiști, dedicați total lui Dinamo, și-au pus pur și simplu sufletul pe tavă pentru Dinamo, dar… cum să zic… au fot prea multe opinii… prea multe idei și prea puține puse în aplicare.

Sunt aspecte care vor ieși la suprafață pe măsură ce trece timpul și situația din ce în ce mai grea a lui Dinamo le va scoate la iveală… sau pe care nu le vom descoperi niciodată… Dacă, ferească Dumnezeu, Dinamo se desființează… că de destrămat oricum este deja destrămat, vor ieși, probabil, mult mai multe lucruri la suprafață.

Fără să fiu pesimist și fără să doresc răul… n-am dorit răul nimănui niciodată… cu atât mai puțin unul club la care țin… de aproape 50 de ani sunt trup și suflet… nu l-aș putea vorbi de rău niciodată… dar mi-e teamă că nu va veni nimeni să acopere această sumă de zece, șapte, cinci milioane de euro… nici asta nu e clară… și apoi să mai vină cu alți bani ca să supraviețuiești în Liga a II-a… de fapt să te bați la promovare…

Și, totuși, nu este foarte mult pentru niște oameni care au sute de milioane de euro și afaceri care le aduc tot timpul alți și alți bani…

– Oamenii, dacă nu se pricep, preferă să stea în banca lor. Și în banii lor. Și mai sunt vocile care spun că se așteaptă „New Dinamo”… iarăși „New Dinamo”, al câtelea?!… acum „New Dinamo” din liga a patra, a treia…

Până la Dinamo din Liga a IV-a, poate DDB să susțină pe Dinamo în Liga a II-a?

– Nu. Pentru că fără un buget de minimum două milioane de euro nu faci față în Liga a II-a. Și Zăvăleanu spunea de 200.000 de euro pe lună… Și asta cu zgârcenie!

200.000 nu sunt mulți bani pentru un club cu pretențiile lui Dinamo… chiar dacă acum au rămas doar pretențiile de el… 200.000 sunt doar ca să ai oxigen… Și nici ăștia 200.000 nu-i are Dinamo acum… Greu, foarte greu…

Pe cine alege Mihai Dedu dintre CS Dinamo și Dinamo „al lui Badea” dacă Dinamo al lui se desființează

Nu mai crezi în Programul DDB?

– Una este ce își doresc suporterii, alta este ce pot face efectiv. Dacă eram sute de mii, sigur alta era situația…

La nivelul celor care spun că sunt dinamoviști în toată lumea… 15.000, câți au fost la momentul maxim, erau mulți pentru România, dar puțini pentru a ține clubul, financiar, numai ei… Cu profesioniști dedicați și bine plătiți în toate posturile de conducere. De la birouri pe teren.

TOP 3 vinovați, nume și prenume, pentru situația lui Dinamo?

– Nu. Pentru că mi-e frică să nu las pe cineva pe-afară… Nu știu să-i clasific, de ce să „nedreptățesc” pe vreunul? Sunt mai mulți vinovați decât cei care au încercat să facă bine… Boala… turbarea… s-a declanșat când a vândut Badea clubul lui Negoiță.

Dacă ai fi acum președinte la Dinamo, ce-ai face?

– Aș face o magie. Dar asta nu se poate. Așa că mă resemnez și accept realitatea istorică, 74 de ani de prima ligă și atât.

Realitatea istorică, înainte de dezastrul actual, cuprinde 18 titluri, 13 cupe, prima echipă românească în semifinalele Cupei Campionilor europeni, participări în cupele europene, Inter Milano, Hamburg, Panathinaikos, Everton, Beșiktaș, Leverkusen… dar și 17 nasturi din Tirana și pescarii ăia de la Knattspyrnufelag… mi-a luat ceva timp să învăț pronunția atunci… Istorie, de la A la Z…

Dacă Dinamo dispare, cu cine vei ține, Dinamo al clubului sportiv sau Dinamo al lui Badea?

– Cu niciunul. Mă voi „hrăni” doar cu ce a fost până acum. Dinamo e Titanicul. S-a scufundat și va fi foarte greu de readus la suprafață.

Un-doi-uri la firul… sincerității!

Hobby?
– Sportul. Oricare.

Mihai Dedu cu un peste mare
Și pescuitul este un sport! Mai ales când peștele se întoarce în apă… Foto: arhiva personală

Mare sau munte?
– Pe vremuri mare, acum munte. Că la mare faci burta mare de… bere! (râde)

Locul preferat de concediu?
– Oriunde cu familia.

Locul visat în care n-ai ajuns încă?
– Jocurile Olimpice. Oriunde.

Locul unde te-ai muta… ieri?
– Tibet.

Dar la pensie?
– Care pensie?

Mâncarea preferată?
– Orice fel de ciorbă. Anul trecut, în Apuseni, am mâncat la un prânz patru ciorbe. Diferite! De hribi, de burtă, de văcuță și cu perișoare. (râde)

Băutura preferată?
– Slabe și dulci, de zici că sunt femeie… Nu-mi plac tăriile. Iar vara, pe căldură, o bere.

Mașina visată?
– Mercedes. Care va rămâne un vis. Am avut ocazia să aleg între Mercedes și educația copilului și este evident ce am ales.

Muzica preferată?
– Pop, dance, disco din anii ’70-’80.

Formația?
– ABBA.

Cântăreț, cântăreață?
– În funcție de moment, de starea sufletească… Îmi plac foarte mult Franck Sinatra și Charles Aznavour… Ele sunt prea multe… (râde)

Actor, actriță?
– De departe Toma Caragiu. Urmat îndeaproape de Amza Pellea. Și Tamara Buciuceanu. Dumnezeu să-i odihnească pe toți… Și Jane Fonda!

Filmul care te-a marcat?
– „Veronica”. Când i-a luat rățușca, am plâns trei zile. (râde) Nu râde! aveam patru ani, eram prima dată într-o sală de cinema, la „Patria”. Și am rugato, plângând, pe mama să mai venim o dată, poate îi dă rățușca înapoi… Nu râde! (râde) …Și, apoi, și film, și carte, poți să le lipești, „Vraciul”.

Modelul de viață/carieră?
– Mihai Dedu. Atipic.

Cine ai fi vrut să fii dacă nu erai Mihai Dedu?
– N-aș fi vrut să fiu pământean. Aș fi vrut să fiu de undeva din cosmos, din galaxie, din univers, să văd cum e pe-acolo… Dacă sus e altceva decât urâțeniile, răutățile, ura de pe Pământ…

Mihai Dedu si Lavinia Petrea
Mihai Dedu se trezește la ora 4:00 ca să și să fie gata de „direct” de la ora 6:30 cu „Știrile Pro TV” de dimineață
  • „Când eram mic, la grădiniță, prima dată am vrut să mă fac milițian. Apoi șofer. Pe troleibuz că îmi plăceau troleibuzele. Apoi doctor. Să salvez vieți. Apoi am visat să lucrez în televiziune. De la Jocurile Olimpice din 1976, de la Montreal”
  • „Am crescut cu Cristian Țopescu, l-am admirat enorm, îl am în suflet pentru totdeauna pe Cristian Țopescu”  
  • „Îi datorez mult lui Ilie Ciurescu, era directorul canalului de sport în 1993, profesionist fantastic, am învățat enorm de la el, de la cum se face o știre la cum se citește pe post. Dumnezeu să-l odihnească pe nea Bebe, a plecat pe 7 mai…”
  • „În momentul în care se întâmplă ceva nasol în direct, eu am învățat demult asta, nu mi-a spus-o nimeni, am deprins-o singur, de bază este… «Să urmărim materialul următor»!”
  • „Eu sunt ciorbar de meserie, îmi plac ciorbele de orice fel, acrite cu zeamă de varză, cu zeamă de murături eu pun mare bază pe varză și murături pentru că le pun cu mâna mea toamna”
  • 4:00 este ora la care se trezește Mihai Dedu în fiecare dimineață de luni până vineri pentru a ajunge până la ora 5:30 la Pro TV ca să fie gata de „direct” de la ora 6:30 cu „Știrile Pro TV” de dimineață
ADVERTISEMENT