Cum l-au tuns comuniștii pe Eminescu și la propriu, și la figurat. Poetul național n-a fost interzis, dar a servit intereselor partidului

Regimul comunist din România s-a bazat pe multe denaturări pentru a-și face atinse scopurile, iar ajustările aduse istoriei și literaturii au fost dintre cele mai importante pentru a rescrie cât mai mult din trecut, dând astfel o direcție nouă viitorului.

Mulți autori și textele acestora au fost interziși cu desăvârșire pentru că nu se aliniau cu politica de partid. Unii, contemporani cu vremurile, și-au pus cenușă în cap și au început să povestească, cu mai multă sau mai puțină strângere de inimă, despre realismul socialist imaginat de decidenți. Rămâneau, însă, nume mari ale literaturii române cu care comuniștii nu prea știau ce să facă.

Oameni precum Constantin Noica, Emil Cioran, Ana Blandiana sau Radu Gyr au fost interziși de regim, însă chiar și personaje tolerate sau chiar aflate în grațiile regimului au fost cenzurate. S-a întâmplat astfel cu Eugen Barbu sau cu Marin Preda. Poate cumva ironic și neștiut de foarte multă lume este faptul că și Corneliu Vadim Tudor, care dedica osanale cuplului dictatorial, a fost cenzurat. Volumul ”Saturnalii”, semnat de ”Tribun” în 1983, a fost retras și n-a mai văzut lumina zilei decât după 1989.

În această situație au ajuns și Mihai Eminescu și a sa operă, despre care regimul dictatorial nu avea cum să aibă o opinie pozitivă. Cea mai mare parte a edițiilor sale au fost interzise, iar criticul literar Alex Ștefănescu, ce a prezentat pe larg situația lui Eminescu în comunism, aprecia că poetul a fost tratat ”ca un infractor.”

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

Mihai Eminescu n-a fost interzis, dar biografia și opera au fost atent ”aranjate” de regim

La un moment dat, însă, ideologii de partid și-au dat seama că, din cauza renumelui pe care Mihai Eminescu îl avea deja în perioada dinainte de 1950, ei ar fi avut mai degrabă de pierdut decât de câștigat dacă-l interziceau pe poetul național. Astfel, viața și opera lui Mihai Eminescu au fost distorsionate astfel încât să servească intereselor de propagandă ale comuniștilor.

Bibliografia poetului a fost simplificată și redusă la teme și motive de factură comunistă, reieșind astfel că ”’Nefericirea’ sa a fost prezentată ca rezultat al persecuțiilor la care l-au supus ‘exploatatorii’, nemulțumiți de vederile lui ‘progresiste’”, după cum notează criticul literar Alex Ștefănescu, ce mai spune și că figura persecutorilor a fost întruchipată de Titu Maiorescu.

O bună parte din opera lui Eminescu a fost, într-adevăr, dată la o parte grosolan pentru că nu servea intereselor, însă anumite poeme au fost repuse în circulație. La loc de cinste în perioada comunistă s-a aflat poemul Împărat și proletar, despre care aflăm tot de la criticul Alex Ștefănescu că a fost ”compus de poet la douăzeci şi patru de ani, sub influența ecourilor din presă ale aşa-numitei ‘comune din Paris’.” Acesta subliniază, însă, că textul a fost practicat falsificat cu ajutorul omisiunilor.  Ideologii de partid ”au ales dintr-un ansamblu bine gândit doar discursul proletarului, prezentându-l astfel, implicit, ca pe un discurs al lui Eminescu. În realitate, în adevăratul poem, vocea poetului – mai presus şi decât cea a proletarului, şi decât cea a împăratului – se face auzită abia în final, ca mesajul impersonal transmis muritorilor de undeva din ceruri.”

Astfel, criticul literar subliniază că ”discursul proletarului, cuprinzând toate poncifele acestui gen de discurs (exploatarea omului de către om, religia – opiu al popoarelor, pledoaria pentru egalitarism, îndemnul la solidaritate adresat proletarilor de pretutindeni, instigarea la revoltă, dispreţul faţă de o artă decadentă, preferinţa pentru construcţii monumentale etc.), poate fi considerat, mai curând, o parodie. Şi totuşi, luat în serios, el a devenit un fel de versiune oficială a poemului Împărat şi proletar, figurând ca atare în manualele şcolare şi în diferite alte lucrări ‘educative’.” Acesta mai notează că, sporadic, textul masacrat de comuniști a mai fost folosit și după 1989. Ilie Verdeț, lider comunist important al regimului totalitar, n-a renunțat la viziunile sale politice după Revoluție și chiar a înființat Partidul Socialist al Muncii, pe care l-a înfăptuit ca succesor al PCR. În ziarul Socialistul, ce aparținea formațiunii politice, Verdeț s-a folosit de poezia ”revizuită” de regim.

Digisport.ro

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Primarul care i-a tuns pe Eminescu și pe Porumbescu

O întâmplare tragicomică este povestită de Alex Ștefănescu, ce relatează despre isprava unui primar al unui oraș din nordul României, om din cale afară de zelos, care s-a gândit că ar fi o idee bună să amplaseze într-un parc al localității două statui. Una cu Mihai Eminescu și una cu Ciprian Porumbescu, ambii tunși, reflectând perioada în care partidul declanșase ofensiva împotriva pletelor. Primarul a convocat un jurnalist din București pentru ca fapta sa să poată fi cunoscută publicului larg, însă ”ziaristul a găsit o metodă ingenioasă pentru a-l determina pe primar să renunţe la iniţiativa sa şi să depoziteze statuile în subsolul primăriei: i-a explicat că ‘tovarăşii de la centru’, cu binecunoscuta lor opacitate, nu vor înţelege un asemenea gest reformator şi îl vor considera un sacrilegiu, ceva de genul reprezentării lui Marx şi Engels bărbieriţi”, notează criticul literar într-o postare pe Facebook. Astfel a dispărut bustul lui Eminescu tuns, ciopârțită rămânând doar opera sa.

Comuniștii au mai încercat și alte fapte vizavi de personalitatea poetului național. Spre exemplu, în 1850, la centenarul nașterii sale, au înființat un sat care se numește Mihai Eminescu. Numele a fost aprobat cu greu, după insistențe tocmai la Moscova. Dacă la vremea înființării satul avea 84 de gospodării, numărul s-a înjumătățit rapid, datorită procesului de industrializare a României, care i-a convins pe mulți să caute un trai mai bun la oraș. Acum șase ani și jumătate, după cum relata adevarul.ro, în sat mai trăiau 4 bătrâni, destul de rupți de lumea exterioară. Prospectele pentru așezarea inventată de comuniști nu păreau pozitive la momentul respectiv și e greu de crezut că ar mai putea exista o revitalizare a acestei așezări.

Satul a preluat numele poetului deoarece tatăl lui Eminescu, Gheorghe Eminovici, ar fi deținut moșii în zonă, la Durnești, iar tânărul Mihai făcea plimbări în zona satului de față. Mai mult, Eminescu i-ar fi făcut ochi dulci uneia dintre fetele boierului Stamatopol, care trăia la vremea respectivă în satul respectiv. Anterior schimbării numelui, acesta se numea Vârnăvoaia.

Lacul lui Eminescu este o înșelătorie comunistă

Și la Ipotești, comuniștii au lucrat de zor și au inventat un lac cu nuferi. Vorbim despre anul 1988, când se făceau pregătiri pentru comemorarea unui secol de la decesul poetului.

O baltă aflată în pădurea din apropierea satului a fost amenajată, a fost decolmatată, au fost aduși nuferi, au fost plantați copaci noi și a fost realizată și o alee de acces. Lacul a devenit un obiectiv turistic important, cu toate că mai mulți istorici au atras atenția despre eroarea gravă a celor ce promovează această baltă. Lacul pe care îl descrie Eminescu în opera sa ar fi la jumătate de kilometru distanță.

Totuși, lacul este prezentat ca atare, iar Oana Buzatu, muzeograf la Memorialul Mihai Eminescu, spune că „dacă sunt întrebată dacă acesta este lacul la care ajungea Mihai Eminescu eu le spun că da, pentru că aşa am primit şi eu informaţii şi am citit.”

Despre locuitori nici nu se mai pune problema că ar avea alte opinii: ”Nu, eu de copil de când m-am născut şi de la părinţii mei ştiu că aici a fost lacul cu nuferi, lacul lui Mihai Eminescu”, afirmă o localnică  din Ipotești, conform digi24.ro.

Astfel a arătat imaginea lui Mihai Eminescu în regimul comunist. Unii au încercat să-l lase fără plete, alții i-au ”frezat” cu atenție opera și unii, mai ambițioși, au inventat sate și obiective turistice în memoria poetului național.