News

Mihai Eminescu şi Veronica Micle: iubire dincolo de mormînt

O scânteie a fost de ajuns ca să aprindă o flacără ce avea să mistuie totul în jur. O mare iubire ce transcende timpul şi spaţiul şi trece dincolo de mormânt. A fost dragoste la prima...
14.02.2016 | 19:15

O scânteie a fost de ajuns ca să aprindă o flacără ce avea să mistuie totul în jur. O mare iubire ce transcende timpul şi spaţiul şi trece dincolo de mormânt. A fost dragoste la prima vedere, exprimată în versuri pline de dor şi durere.

”Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi/ Zăvor voi pune minţii, simţirei mele lacăt,/ Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt/ Prin uşile gândirei, cămara tristei inimi.” spunea Eminescu în rândurile sale. Ca un răspuns al mesajului său, confirmând că o singură clipă a fost de ajuns ca ei să aibă acea revelaţie, Veronica Micle mărturiseşte, tot în versuri: „Şi-acum mă’ntreb eu: simţirea adâncă/ Cum de se naşte pentr’un portret?/ Căci nu văzusem ochii tăi încă/ Ştiam atăta că eşti poet!”

Mihai Eminescu, supranumit „luceafărul culturii româneşti”, vedea lumina zilei într-o zi friguroasă de iarnă, la data de 15 ianuarie 1850, la Botoşani. Era ce-al de-al şaptelea copil al familiei. Într-un alt colţ de ţară se afla sufletul său pereche, Veronica Micle, născuta la 22 aprilie 1850, la Năsăud şi dotată, de asemenea, cu talent literar.

S-au întâlnit în anul 1872 la Viena

El, un tânăr cu faţă ascuţită şi ochi pătrunzători, ea un „înger blond” cu ochi albaştri, o femeie de o frumuseţe deosebită. El i-a cuprins mâna fină şi i-a sărutat-o cu buzele lui cărnoase. Când privirile lor s-au întâlnit, a scăpărat o lumină ce le-a înrobit sufletele pe veci.

Dacă se aflau împreună în aceeaşi încăpere întraga atmosferă îngheţa. Dragostea lor era ca o vrajă. Un singur obstacol se opintea în calea fericirii: Veronica Micle era căsătorită şi avea doi copii. Un aranjament între mama ei şi Ştefan Micle, profesorul cu 30 de ani mai în vârstă al Veronicăi, a adus-o în casa acestuia ca soţie, independent de voinţa fetei. Avea numai 14 ani când au făcut nunta.

În ciuda piedicilor morale, Mihai şi Veronica au început o relaţie în capitala austro-ungară. Devenit amantul ei, Eminescu o plimba pe aceasta prin parcuri şi muzee, pe bulevarde şi prin împrejurimile minunate ale Vienei. Frumoasa şi distinsa doamnă, cu o vasta cultură, aflată la braţul tânărului domn, atrăgea atenţia tuturor trecătorilor.

Iubirea dintre ei a fost spectaculoasă, plină de neprevăzut, cu despărţiri şi împăcări repetate, cu episoade pasionale şi gelozie, cu trădare şi durere sfâşietoare. În cazul Veronicăi, nu s-a pus niciodată problema divorţului. Au continuat să fie amanţi timp de 17 ani, până la moartea lui Ştefan Micle.

După debutul relaţiei lor, Eminescu începe să scrie poezii inspirate de muza lui. Se naşte mitul „îngerului blond”, Veronica fiind pentru Mihai „floarea albastră”, „floare albă de cireş”, „liana”, „copilul cu păr bălai”.

Eminescu era însă frustrat din cauza statutului său de amant, gelozia îl sfâşia şi suferea datorită acestei iubiri neîmplinite
Despărţiţi de un soţ şi o lume întreagă, cei doi amorezaţi îşi descriau durerea în versuri şi îşi exprimau sfâşietor sentimentele. Poeziile lor par a fi scrise unul pentru altul, iubire pentru iubire, lacrimă pentru lacrimă, suspin pentru suspin…

Până şi fanteziile lor erau conturate în acelaşi mod şi două inimi vibrau la unison prin cuvintele profunde, pline de sens. Au circulat zvonuri despre aventurile Veronicăi cu alţi bărbaţi, zvonuri ce l-au mistuit pe Mihai: „Turbând de-mpătimire, murind de gelozie,/ Te văd cum al tău zâmbet voioasă multor dărui,/ Că veselă şi dulce vorbeşti apoi oricărui/ Şi risipeşti privirea-ţi – când eu pentr-un cuvânt/ Din gura ta cea dulce, m-aş duce în mormânt.”

Aflase că iubita sa flirta destul de des cu ofiţerii din Parcul Copou, din Iaşi. Din acea clipă s-a simţit dezamăgit şi trădat de femeia cu chip de înger.

S-a vorbit şi despre escapadele repetate ale lui Eminescu. Iubirea celor doi se împletea cu momente de ură, ca apoi să se întâlnească într-un alt punct comun şi să continue să-i macine pe amândoi. Nu aveau linişte atunci când se aflau departe. Îşi scriau scrisori pline de vorbe dulci: „Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe Emin. Scrie cu degetele pe cari le sărut” o îndemna Mihai.

După moartea lui Ştefan Micle, în 1879, Veronica a devenit oficial iubita lui Eminescu

Au locuit câteva luni împreună într-un imobil din Bucureşti, de pe strada Buzeşti, la numărul 5. Ea încerca să-l convingă să se căsătorească, dar opoziţia junimiştilor i-a împiedicat.

În 1883 medicii de la sanatoriul doctorului Şuţu l-au diagnosticat pe Mihai Eminescu cu „psihoză maniaco-depresivă”. A fost trimis la Viena şi în Italia pentru tratament. Peste un an s-a întors în ţară, unde a urmat o perioadă de recuperare şi tratament. Era din nou despărţit de Veronica, despre aceasta zvonindu-se că nu i-ar fi păsat de boala lui, fiind ocupată cu un ofiţer. Tot în acea vreme a avut o aventură cu Ion Luca Caragiale.

Ea continua să-i scrie, dar el răspundea tot mai rar. Din 1887, Eminescu, tot mai bolnav, a ajuns în grija surorii sale. Episoadele depresive şi maniacale se intercalau, golindu-l sufleteşte şi slăbindu-l.

În 1888 Veronica reuşeşte să-l convingă să se întoarcă în Bucureşti, pentru a fi mai bine îngrijit şi tratat. Au mai avut parte de un scurt episod de iubire. Apoi boala l-a răpus. La 15 iunie 1889, Mihai Eminescu s-a stins din viaţă în clinica doctorului Şuţu.

Iubita, muza şi îngerul lui, nu a putut suporta durerea. Odată cu dispariţia lui Mihai, sensul vieţii ei s-a pierdut în neant. Tot ce o ţinea în picioare fusese iubirea lui. Fără el era lipsită de scop, dărâmată. Din doliu a intrat într-o puternică depresie. Şi-a premeditat sinuciderea, la fix 50 de zile de la moartea lui, la mânăstirea Văratec. S-a stins şi ea din viaţă la data de 4 august 1889. Avea 39 de ani.

Soarta le-a fost pecetluită de o povară pe care au dus-o cu ei până la mormânt: dragostea. Iubirea le-a fost aşternut şi zbor către o altă lume.

Sursa: www.libertatea.ro