Fotbal intern

Mihai Eșanu ratează și meciul cu FC Voluntari! Ce se întâmplă cu portarul lui Dinamo. Exclusiv

28.04.2021 | 22:28
Mihai Esanu rateaza si meciul cu FC Voluntari Ce se intampla cu portarul lui Dinamo Exclusiv
Mihai Esanu rateaza si meciul cu FC Voluntari! Ce se intampla cu portarul lui Dinamo. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Mihai Eșanu va lipsi din poarta „câinilor” și la meciul cu FC Voluntari, după accidentarea pe care a suferit-o la mușchii inghinali.

Portarul de 22 de ani al lui Dinamo a vorbit în FANATIK despre accidentarea pe care a suferit-o, după ce site-ul nostru a anunțat că va lipsi două săptămâni de la antrenamente.

ADVERTISEMENT

Dusan Uhrin are mari bătăi de cap cu postul de portar, după ce Gudmund Kongshavn a îngropat-o pe Dinamo la ultimele meciuri, Aleksander Mitrovic a devenit liber de contract, în timp ce Denis Oncescu are doar 16 ani și nu poate fi încă titularizat.

Mihai Eșanu nu va juca nici cu FC Voluntari

FANATIK a aflat că Mihai Eșanu nu va fi titular nici în meciul cu FC Voluntari, iar Dusan Uhrin va fi nevoit să joace din nou cu Gudmund Kongshavn. Cel mai probabil, tânărul goalkeeper va reveni în poarta lui Dinamo la meciul cu Viitorul Constanța.

ADVERTISEMENT

Se pare că accidentarea sa a survenit după ce jucătorul a neglijat problemele medicale din dorința de a fi titular în continuare și de a ajuta echipa, iar accidentarea a recidivat și a ajuns să lipsească în ultimele partide din Casa Pariurilor Liga 1.

Tocmai din aceste motive, Dusan Uhrin ar putea lua decizia să nu îl forțeze în partida cu FC Voluntari, având să revină între buturi la partida de la Ovidiu cu Viitorul de pe data de 2 mai.

ADVERTISEMENT

Constantin Eftimescu a confirmat pentru FANATIK situația lui Mihai Eșanu: „Accidentarea s-a amplificat”

Contactat de FANATIK, fostul mare portar al lui Dinamo, Constantin Eftimescu, a vorbit și despre problemele echipei pe postul de portar și a confirmat informațiile noastre: „Într-adevăr. Eșanu o să revină. Nu cred că va face parte în discuție jocul de mâine. Dar pentru următorul… Să-l terminăm pe acesta cu succes și vom vedea”, a spus oficialul alb-roșilor.

Din dorința de a ajuta echipa, se pare că jucătorul de 22 de ani a strâns din dinți pentru a rămâne în continuare în poarta lui Dinamo: „Nu am vorbit cu Dusan despre asta, dar părerea mea este că nu va fi la joc, fiindcă această accidentare a lui a survenit în urma faptului că el a fost accidentat, din dorința de a fi titular în continuare pe acest post, el într-un fel a și ascuns, a neglijat și a spus că merge. Și așa accidentarea s-a amplificat și s-a ajuns ca să stea atâta timp.

ADVERTISEMENT

„Postul de portar e ceva aparte, dar trebuie să avem grijă și la cei care sunt în fața portarului. Linia de fund nu e chiar atât de tânără să stea doar în portar. Sunt jucători cu experiență. Dar fundașii trebuie să aibă încredere în cel din poartă”, a mai declarat Eftimescu pentru site-ul nostru.

  • 6 meciuri a ratat Mihai Eșanu din cauza accidentării
  • 10 goluri a încasat Gundmund Kongshavn în cele 6 meciuri ca titular în poarta „câinilor”
ADVERTISEMENT