Sport

Mihai Iosif a fost dat de gol! A pierdut la păcănele banii de vize medicale și a plecat din cauza lui Pancu

13.05.2021 | 18:34
Mihai Iosif a fost dat de gol A pierdut la pacanele banii de vize medicale si a plecat din cauza lui Pancu
ADVERTISEMENT

Fostul director sportiv al Rapidului, Florin Manea, a povestit câteva momente memorabile care l-au avut în prim-plan pe antrenorul Mihai Iosif.  

Impresarul și tehnicianul echipei din Giulești sunt prieteni la cataramă și au lucrat împreună la Rapid până anul trecut când lui Manea i-a expirat contractul, iar oficialii clubului nu i-au propus prelungirea acestuia.

ADVERTISEMENT

Mihai Iosif a preluat gruparea feroviară, ca interimar, după demiterea lui Adrian Iencsi și a dus echipa până în play-off-ul ligii secunde fiind foarte aproape de promovarea în Liga 1.

Daniel Pancu l-a făcut să plângă pe Mihai Iosif

Mihai Iosif este recunoscut pentru atașamentul față de clubul Rapid, unde s-a consacrat mai întâi ca fotbalist, ulterior ca tehnician. Acest lucru, însă, nu l-a împiedica să joace la păcănele banii de vize medicale.

ADVERTISEMENT

”Miță a avut în tinerețe niște probleme, cum am avut și eu. Eu am avut probleme de un fel, el a avut probleme cu păcănelele. A jucat banii de vize medicale. A mai jucat, cum am jucat toți. Ce?! Șumudică nu juca?! Rupea pariurile! Când am ajuns la Rapid, i-am spus și din momentul ăla nu a mai jucat un euro. De trei ani și ceva”, a povestit Florin Manea la GSP.

Impresarul a rememorat și momentul în care bunul lui prieten Mihai Iosif a fost dat afară de Daniel Pancu.

ADVERTISEMENT

”Era secundul lui Pancu și mă sună: ’Băi, te-ai uitat la Discovery? E un documentar despre lupul negru. E cel mai tare din haită’. Zice: ’Eu sunt lupul negru!’. Seara, ședință la club. Iosif nu era la ședință, fiind secund. Se pune Pancu la masă și zice: ’Bă, gata, pe Iosif nu-l mai vreau pe Rapid! Să-i găsiți ceva prin club. Are veleități de antrenor principal’. Ăsta a fost motivul.

Apoi, Pancu spune: ’Cine îl anunță?’. Zic: ’Îl anunț eu! E prietenul meu’. Ies de la ședință și îl sun pe Iosif: ’Bă, vreau să te întreb ceva. Lupul ăla negru era și singuratic?’. El: ’Da, domnule, e singuratic!’. Zic: ’Păi, tu chiar ești lupul negru, că tocmai te-au dat afară!’. Omul a început să plângă”, a adăugat Manea.

ADVERTISEMENT

Răsplătit cu un contract până în 2022

De când a preluat banca tehnică a Rapidului, Mihai Iosif a avut rezultate excelente, iar acest lucru i-au convins pe oficialii giuleșteni că trebuie să-și continue munca, indiferent dacă echipa va promova sau nu în Liga 1.

În urmă cu o lună, Mihai Iosif a semnat un nou angajament cu Rapid, valabil până în vara anului viitor.

Trei meciuri mai are de disputat Rapid București în acest sezon al ligii a doua, primul dintre acestea, joi, de la ora 20:30, cu ASU Poli Timișoara.

O victorie în fața bănățenilor i-ar aduce pe giuleșteni la un singur punct de promovarea matematică în eșalonul de elită al fotbalului intern.

ADVERTISEMENT
Tags: