Mihai Leu este unul dintre cei mai mari sportivi ai României postdecembriste, însă problemele de sănătate nu i-au dat pace în ultimii ani. Internat de urgență recent la Spitalul Fundeni din Capitală, fostul reprezentant al boxului profesionist aduce vești bune cu privire la starea sănătății sale și a anunțat oficial pe rețelele de socializare ce va urma să facă.
Mihai Leu se luptă cu un nemilos cancer la colon încă din anul 2014, iar în cursul acestui an cumplita boală a recidivat și i-a provocat complicații marelui sportiv român.
Actualul pilot din cadrul Campionatului Național de Raliuri ajunsese, în urmă cu o lună, la o clinică privată pentru schimbarea unui stent la rinichi, însă această intervenție a dat naștere unei alte complicații, motiv pentru care a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni, la insistențele familiei sale.
Din fericire, fostul mare pugilist a confirmat că se simte mai bine și urmează să continue perioada de recuperare după ultimele tratamente și operații aplicate de medicii în care și-a pus toată încrederea.
“Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune și că mi-ați transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din București, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situația în care șansele mele de supraviețuire erau aproape de 0.
Familia a cerut transferul de urgență la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu și al echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viață acum și mă recuperez.
O să vă țin la curent și sper să vă aduc numai vești bune. Al vostru, Mihai Leu”, a dezvăluit sportivul român, pe pagina sa oficială de Facebook, recunoscând că a fost foarte aproape de a-și pierde viața.
Fostul campion WBO a avut prima cursă din 2024 în luna iulie, în cadrul etapei de la Reșița a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Gravele probleme de sănătate l-au ținut departe de volan, iar încheierea cu succes a întrecerii din județul Caraș-Severin a reprezentat un motiv de bucurie pentru Leu.
Unul dintre bunii săi prieteni din lumea sportului, Ioan Andone, a dezvăluit între timp că Mihai Leu se simte mai bine și abia așteaptă să-l vadă ieșit din spital.
“Mihai Leu e bine. Am fost la spital la el, am mai fost și acum o săptămână, dar Mihai e bine. A avut momente mai grele, dar Mihai e un boxer, e un pilot, are un organism puternic și să-i dea Dumnezeu sănătate.
A fost mult mai rău, a trecut Mihai prin clipe extrem de grele, dar el, fiind un luptător, a trecut și chiar aseară l-am vizitat, am povestit și o să mă mai duc… Eu l-am văzut și când era mai rău”, a vorbit “Fălcosul”, pentru postul Antena Stars.
În întreaga sa carieră de pugilist la profesioniști, Mihai Leu a rămas neînvins, cu o serie fenomenală de 28-0, dintre care 10 confruntări au fost câștigate prin KO, iar celelalte 18 prin decizia oficialilor.
În 1998, s-a retras din box și a urmat un nou drum în raliuri, iar 5 ani mai târziu, în anul 2003 mai exact, avea să obțină chiar titlul la piloți în Campionatul Național de Raliuri, la bordul unui prototip Hyundai Accent WRC.