Sport

Mihai Leu a fost internat la spital! Ultimele detalii despre fostul campion mondial, diagnosticat cu cancer de colon. Update

Veste cumplită în sportul românesc. Mihai Leu, campionul mondial la box, a ajuns în stare gravă la spital după noi probleme de sănătate.
09.12.2024 | 16:59
Mihai Leu a fost internat la spital Ultimele detalii despre fostul campion mondial diagnosticat cu cancer de colon Update
Mihai Leu a fost transportat de urgență la spitalul Fundeni. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Sportul românesc a primit o adevărată lovitură, după moartea recentă a lui Helmut Duckadam. Mihai Leu, campionul mondial la box, a avut din nou probleme de sănătate, după cele din primăvara acestui an, și a ajuns de urgență de la o clinică privată direct la spitalul Fundeni din Capitală.

Update: Ioan Andone: „A fost mult mai rău, a trecut Mihai prin clipe extrem de grele”

Ioan Andone, fostul mare jucător și antrenor de la Dinamo, a fost la Spitalul Fundeni pentru a-l vizita pe marele campion Mihai Leu, care trece prin niște momente complicate. Andone a declarat că starea de sănătate a fostului pugilist s-a îmbunătățit.

ADVERTISEMENT

„Mihai Leu e bine… Am fost la spital la el, am mai fost și acum o săptămână, dar Mihai e bine… A avut momente mai grele, dar Mihai e un boxer, e un pilot, are un organism puternic și să-i dea Dumnezeu sănătate. A fost mult mai rău, a trecut Mihai prin clipe extrem de grele, dar el, fiind un luptător, a trecut și chiar aseară l-am vizitat, am povestit și o să mă mai duc… Eu l-am văzut și când era mai rău”, a declarat Ioan Andone la Antena Stars.

Mihai Leu, transportat de urgență la spitalul Fundeni

Conform observatornews.ro, fostul mare sportiv nu mai are liniște din cauza cancerului de colon cu care a fost depistat în urmă cu 10 ani. Starea sa de sănătate s-a agravat, el fiind acum internat la spitalul Fundeni din Capitală.

ADVERTISEMENT

Mihai Leu a avut parte de nu mai puţin de trei operaţii în ultimii 10 ani. Cea mai recentă intervenție a fost chiar în primăvara acestui an, el confruntându-se atunci cu câteva complicaţii.

„Primul mare campion de box este în stare gravă la spitalul Fundeni. Mihai Leu se luptă cu cancerul din 2014 și este în stare gravă acum la spital”, a precizat și Gabi Safta la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Mihai Leu, un sportiv demn de admirat

Mihai Leu a fost un adevărat luptător. El a fost campion mondial WBO la semimijlocie în anul 1997, după o victorie în faţa panamezului Santiago Samaniego. A fost însă nevoit să se retragă ulterior din cauza unei accidentări.

Fostul boxer nu a înregistrat nicio înfrângere și nicio remiză în cele 28 de meciuri disputate. El a câștigat 10 lupte prin knock-out, fiind extrem de apreciat pentru calitățile sale din ring.

ADVERTISEMENT

El s-a reprofilat apoi și a trecut în lumea curselor de raliu, devenind pilot, cochetând cu automobilismul sportiv încă din anul 1994. A devenit campion național la acest sport în anul 2003.

„Am făcut puțină febră și d-asta am venit urgent la domnul profesor Irinel Popescu, la București. Mă simt foarte bine, e totul ok.

Sunt pe mâini bune, ale domnului profesor Irinel Popescu, cu care am o relație specială de când am fost operat de dânsul, în 2014”, mărturisea Mihai Leu după ce ajunsese la spital în primăvara acestui an, conform cancan.ro.

Mihai Leu, în stare gravă la spital!

ADVERTISEMENT