Mihai Morar a ajuns la perfuzii, în timp ce se afla în Orașul Faptelor Bune. Anul trecut, prezentatorul de radio s-a întors la București după numai o zi de maraton, pentru că fiica sa a fost operată de urgență.
După Mădălin Ionescu, Mihai Morar a ajuns acum pe mâna medicilor. Prezentatorul se află acum în Oradea, acolo unde, ca în fiecare an înainte de Crăciun, se desfășoară Orașul Faptelor Bune.
Alături de mai mulți colegi, prezentatorul petrece șapte zile în Casa Radio ZU, timp în care strâng donații pentru diferite cazuri. Numai că, zilele lungi și obositoare și-au pus amprenta asupra sa.
Sub presiune, organismul prezentatorului de televiziune a cedat. Astfel că, el a avut nevoie de îngrijire medicilor, care l-au pus pe picioare cu ajutorul perfuziilor. Totul a fost dezvăluit chiar de el, printr-o postare în mediul online.
Alături de fotografia în care apar medicii și mâna sa, Mihai Morar a adăugat și un mesaj, prin care le-a mărturisit tuturor că nu are de gând să se oprească. Mihai Morar continuă maratonul.
„Mulțumesc echipajului SMURD pentru ‘fluturaș’. După patru zile în Orașul Faptelor Bune, am căzut, dar mă ridic. Mai avem trei zile de misiune, din maratonul de fapte bune!
Mulțumim pentru cei peste 400.000 euro donați până acum pentru toate poveștile #OFB2024. Voi sunteți salvarea!”, este mesajul transmis de Mihai Morar pe Facebook.
Nici anul trecut, experiența din Orașul Faptelor Bune nu a fost pentru Mihai Morar așa cum și-a dorit. După numai o zi, prezentatorul de radio a fost anunțat că fiica lui cea mică a ajuns la spital și a fost operată de urgență.
O amigdalită acută s-a transformat în pneumonie cu acumulare mare de lichid, iar colegul lui Buzdugan a trecut prin una dintre cele mai negre perioade din viața sa, despre care a vorbit abia o lună mai târziu.
„Roua nu văzuse vreun salon de spital sau vreo cameră de gardă până la vârsta ei. Ambulanțele erau doar niște jucării din camera ei, în niciun caz o realitate, numai că realitatea era mai dură de atât. La Marie Curie am aflat ce o așteaptă pe Roua.
Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au hotărât să o opereze pentru a-i drena lichidul din plămâni. Nu știu când v-ați simțit voi neputincioși ultima oară, dar neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele. Cred că de la moartea bunicilor mei n-am primit un mesaj mai dureros decât ăsta”, a dezvăluit Mihai Morar în podcastul său „Fain&Simplu”, la începutul anului 2024.