Guvernul României, în frunte cu ministrul Ilie Bolojan, a adoptat un proiect de lege conform căruia persoanele cu dizabilități (grad accentuat sau grav) pierd scutirea de la plata impozitului pe locuințe, terenuri și mașini începând din 2026. Asociațiile persoanelor cu handicap spun că această schimbare îi afectează financiar, iar printre acestea se numără și cea a lui Mihai Neșu.
Fundația „Mihai Neșu” este una dintre cele mai cunoscute centre de recuperare ale persoanelor cu dizabilități de la noi din țară. Instituția condusă de fostul fotbalist este afectată direct de ultimele reforme făcute de Ilie Bolojan.
În ultimul interviu, Mihai Neșu a declarat că, în urma reformei în care persoanele cu dizabilități (grad accentuat sau grav) au pierdut scutirea de la plata impozitului pe locuințe, fundația sa trebuie să plătească nu mai puțin de 36.000 euro anual. Fostul fotbalist speră ca ministrul Ilie Bolojan să corecteze această situație.
„Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități.
Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite. Ne-am asumat responsabilitatea să avem grijă de copiii cu dizabilități și ne-am dorit un loc frumos, unde să se bucure de acest proiect, cu ajutorul oamenilor.
Credem că această situație este temporară și, așa cum îl cunosc pe domnul Bolojan, el are dorința de a face lucruri bune în țara asta. A făcut lucruri minunate la Oradea”, a declarat Neșu, conform Antena3 CNN.
Deși a rămas în fotoliu rulant acum 14 ani și jumătate, Mihai Neșu a transformat drama personală într-un proiect dedicat sprijinirii altor oameni aflați în dificultate, devenind astfel un model pentru cei din jur.
Fostul fotbalist a investit 7 milioane de euro, obținuți exclusiv din donații, pentru a ridica la marginea orașului Oradea un centru modern de recuperare destinat persoanelor cu dizabilități, oferindu-le astfel șansa la tratamente și programe de reintegrare.
Accidentul teribil al lui Mihai Neșu s-a întâmplat pe 24 mai 2011. În timpul unui antrenament cu echipa FC Utrecht din Olanda, fostul fundaș stânga a suferit o lovitură gravă la nivelul coloanei vertebrale, care l-a lăsat paraplegic și în fotoliu rulant.