Fotbal intern

Mihai Neșu, declarații dure despre „Referendumul pentru Familie”! “O să ajungem să vrem să ne căsătorim cu televizorul! Sunt pofte anormale”

03.10.2018 | 15:48
Mihai Nesu declaratii dure despre Referendumul pentru Familie O sa ajungem sa vrem sa ne casatorim cu televizorul Sunt pofte anormale

Mihai Neșu, fostul fotbalist al FCSB-ului a făcut câteva declarații dure despre cum vede „Referendumul pentru Familie”, care va fi organizat în zilele de 6 și 7 octombrie. Neșu crede că nu sunt normale anumite lucruri și a dat chiar și un exemplu interesant. Acesta a adus aminte de decizia Greciei de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex, dar a atras atenția și asupra incendiului devastator care s-a abătut apoi asupra elenilor

“Omul e singura ființă de pe pământ care, prin ceea ce face, riscă să-și producă singur dispariția. E o șansă mare să rămânem pe drumul cel bun. Dacă nu se revizuiește legea asta și rămâne așa, vagă, o să ajungem să vrem să ne căsătorim cu televizorul, cu mașina de spălat. Doamne ferește! E lăsat de Dumnezeu ca un bărbat să se căsătorească cu o femeie. Atlfel, apar repercusiuni. Dragostea lăsată de Dumnezeu nu e cea a celor care susțin promovarea homosexualității sau a schimbărilor de gen. Sau să îți fie luat copilul de acasă. În Grecia s-a aprobat căsătoria între persoane de același sex și după puțin timp a venit un incendiu imens. Nu e de joacă!”, a declarat Mihai Neșu

Mihai Neșu, declarații dure despre „Referendumul pentru Familie”! Evenimentul caritabil "Uniti pentru Mihai Nesu" desfasurat la Oradea, sambata, 26 mai 2018. © FOTO: Dan Ille / Sport Pictures
Mihai Neșu a evoluat șapte ani de zile pentru FCSB

Mihai Neșu, declarații dure despre „Referendumul pentru Familie”!

Pe 10 mai 2011, Mihai Neșu a suferit o accidentare care l-a lăsat paralizat pe viață. Totul s-a întâmplat în timpul unei ședințe de pregătire pe care o făcea alături de echipa lui Utrecht. Au urmat ani grei pentru Neșu, ani în care acesta s-a apropiat de biserică și Dumnezeu. Acum, fostul fotbalist spune că va face tot ce este posibil ca să ajungă la Referendum

„O să reușesc cumva să merg la referendum. Mă duc prietenii în brațe, aduc toate rampele și tot merg. E firesc, bărbatul și femeia sunt singurii care pot întemeia o familie binecuvântată de Dumnezeu. Doar această comuniune poate perpetua specia. Celelalte sunt doar pofte anormale”, a mai spus Mihai Neșu

8 partide a jucat Mihai Neșu în tricoul echipei naționale a României

 

 

Tags: