Sport

Mihai Neșu, confesiuni tulburătoare la emisiunea „Fiță cu Adiță”: „Mă bucur de acest accident al meu. Mi-a deschis mintea și sufletul” Video

Fostul fotbalist al FCSB, Mihai Neșu, este invitat la emisiunea „Fiță cu Adiță” difuzată exclusiv pe canalul de Youtube „theXclusive” și moderată de Adiță Voicu.
19.01.2022 | 17:50
Mihai Nesu confesiuni tulburatoare la emisiunea Fita cu Adita Ma bucur de acest accident al meu Mia deschis mintea si sufletul Video
ADVERTISEMENT

Mihai Neșu se află permanent pe șantierul centrului de recuperare pentru copii de la Oradea, construit prin intermediul Fundației Mihai Neșu.

Adiță Voicu, realizatorul emisiunii „Fiță cu Adiță”, a realizat un reportaj video special cu fostul fotbalist al FCSB, chiar pe șantierul de la Oradea, în care Mihai Neșu a oferit niște dezvăluiri emoționante cu privire la accidentul suferit în urmă cu mai bine de zece ani.

ADVERTISEMENT

„Fiță cu Adiță”, ediție specială cu Mihai Neșu de la Oradea

După emisiunile cu Gabi Tamaș, Bănel Nicoliță, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, canalul „theXclusive” oferă microbiștilor o emisiune specială dedicată lui Mihai Neșu.

„Mă bucur de acest accident al meu. Mi-a deschis mintea și sufletul să văd practic adevăratul drum. Și adevărații tovarăși de drum: Dumnezeu, sfinții”.

ADVERTISEMENT

Mihai Neșu este sprijinit în demersul său de către cel mai bun prieten al său, George Ogăraru, care l-a ajutat să găsească finanțare pentru proiectul său, a cărui construcție a demarat în luna iunie.

Mihai Neșu: „Viața mea după primii cinci ani de accident s-a schimbat în bine foarte mult”

„Viața mea după primii cinci ani de accident s-a schimbat în bine foarte mult și din punct de vedere sufletesc dar și fizic”, sunt doar câteva din mărturisirile emoționante ale „Bișonului”.

ADVERTISEMENT

Să fii sănătos, dar cu mintea strâmbă e foarte greu! Ajungi în prăpastie”, a declarat Mihai Neșu în cadrul emisiunii care va fi difuzată pe canalul de Youtube „theXclusive”.

Mihai Neșu, la „Fiță cu Adiță”. Sursă foto: captură Facebook Adiță Voicu
Mihai Neșu, la „Fiță cu Adiță”. Sursă foto: captură Facebook Adiță Voicu

Adiță Voicu, realizatorul emisiunii, a fost impresionat de întâlnirea cu Mihai Neșu și a postat o fotografie de filmare alături de un mesaj special dedicat fostului fotbalist: „Mersi, Mihai Nesu…pt lecția de viata de azi! Ești fenomen!”.

ADVERTISEMENT

Mihai Neșu a surprins la mai bine de zece ani de la accidentul care l-a lăsat paralizat: „Nu m-aș mai face fotbalist!”

Mihai Neșu vede viața sa ca pe o nouă șansă și e convins că nu s-ar mai face niciodată fotbalist dacă ar avea ocazia să schimbe asta: „Viața mea e mult mai fericită și împlinită decât când eram sănătos! Dacă m-aș mai naște acum, nu m-aș mai face fotbalist. Sunt lucruri foarte frumoase care îți aduc bucurii, în afară de fotbal.

Acum, de când am centrul de copii cu dizabilități, am o bucurie foarte mare pentru că pot să le fiu de folos și mi-am redescoperit pasiunea pentru design și arhitectură.

Am avut gânduri să nu îți mai dorești să trăiești, dar ceva m-a făcut să merg mai departe, să caut care e sensul pe pământ. Dacă tot nu ai murit, ce faci? Cu ceva tot trebuie să fii de folos. Mi-a luat foarte mult timp și căutări, până prin 2016, când am fost în căutare să înteleg de ce mai traiesc, ce mai am de făcut”, a declarat Mihai Neșu, într-un interviu pentru Digi 24.

ADVERTISEMENT
Tags: