Mihai Pintilii, secundul lui Bogdan Vintilă, a vorbit înaintea derby-ului dintre Dinamo și FCSB și nu și-a putut ascunde emoțiile, chiar dacă nu va mai trăi partida din teren, cum o făcea până nu demult.
Mihai Pintilii s-a retras din fotbal și este secundul lui Bogdan Vintilă la FCSB, declarând înaintea derby-ului cu Dinamo că are mai multe emoții decât atunci când era jucător: „Am emoții mai mari ca atunci când eram jucător. E un derby, important e să jucăm fotbal și să câștigăm”
„Echipa mi se pare perfectă. Toată săptămâna băieții au fost conectați și au fost impresionați de vizita galeriei”, a încheiat Mihai Pintilii.
FCSB s-a întărit înaintea derby-ului cu Dinamo, prin transferul lui Adrian Petre, mutare anunțată în exclusivitate de FANATIK.
„Am hotărât împreună cu familia mea și cu impresarul că ar fi cea mai bună decizie în acest moment al carierei mele şi cred că am făcut o alegere bună.
Am așteptări foarte mari pentru că e cea mai bună echipă din România şi sunt fericit că am reuşit să ajung aici, şi eu personal îmi doresc să câştigăm titlul, ăsta este primul obiectiv al meu, sper să pot să ajut echipa să reuşim acest lucru şi am mare încredere că putem reuşi”, a spus Adrian Petre la sosirea în România.
„A fost alegerea mea, am simţit că ar fi momentul oportun să vin la FCSB, simt că am făcut o alegere bună. M-a determinat situaţia aceea din Danemarca, unde echipa nu merge foarte bine şi am decis că ar fi momentul să schimb puţin aerul.
După doi ani şi jumătate am simţit că e momentul să schimb ceva. FCSB a fost cea mai hotărâtă să mă aducă şi iată-mă aici”, a încheiat Adrian Petre.