Sport

Mihai Pintilii și-a decis viitorul după plecarea de la FCSB: „I-am promis, voi merge cu el”

Mihai Pintilii a dezvăluit ce variante are pentru viitorul său ca tehnician după ce a plecat de la FCSB, grupare la care a activat în ultimii 6 ani, după retragerea din cariera de fotbalist.
17.03.2026 | 20:00
Mihai Pintilii sia decis viitorul dupa plecarea de la FCSB Iam promis voi merge cu el
Mihai Pintilii a dezvăluit că va colabora în continuare cu Elias Charalambous. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii și-a încheiat cariera de fotbalist în 2020, la FCSB, iar după retragere a activat timp de peste 6 ani în cadrul clubului, ca antrenor secund sau interimar. Tehnicianul a părăsit gruparea „roș-albastră” pe 7 martie, alături de Elias Charalambous, iar fostul mijlocaș a dezvăluit că îl va însoți pe antrenorul cipriot în momentul în care acesta va prelua o nouă echipă.

Mihai Pintilii va continua colaborarea cu Elias Charalambous după plecarea de la FCSB

Mihai Pintilii a colaborat cu 7 antrenori principali la FCSB, Bogdan Vintilă, Toni Petrea (în două rânduri), Dinu Todoran, Edi Iordănescu, Nicolae Dică, Leo Strizu și Elias Charalambous, însă alături de antrenorul cipriot, cu care a lucrat timp de 3 ani, a avut cele mai importante performanțe: două titluri în Superliga, două Supercupe și calificarea în optimile Europa League.

ADVERTISEMENT

Fostul internațional român a dezvăluit că va face parte și în continuare din staff-ul lui Elias Charalambous, cel puțin până va obține licența PRO. Acest aspect fusese confirmat și de tehnicianul cipriot. „Eu nu pot (n.r. să preia o echipă de primă ligă), nu am licența PRO. I-am promis lui Elias că, dacă își va găsi echipă, voi merge cu el. Perioada asta, până îmi iau licența PRO, cât va dura, un an, doi. Dacă își va găsi, voi merge cu el cu cea mai mare plăcere.

Dacă nu, la Liga 2 pot, cu mare drag. I-am promis că merg cu el și atunci… La Liga 2 mă văd principal, aș putea să merg și acum. Dar, dacă i-am promis, nu pot să fac chestia asta. A fost un om foarte bun cu noi și nu merită asta. Cu el e altă relație, e mult prea apropiat, dacă mi-am dat cuvântul nu pot să-l trădez”, a declarat Mihai Pintilii, în direct la Prima Sport. Fostul mijlocaș a început o colaborare cu postul TV după plecarea de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Ce bilanț a avut Mihai Pintilii ca antrenor principal la FCSB

Mihai Pintilii a avut două mandate scurte ca antrenor interimar la FCSB, în noiembrie 2022, după plecarea lui Nicolae Dică, și în martie 2023, înainte ca Elias Charalambous să preia echipa. Fostul internațional român a condus gruparea „roș-albastră” în 7 meciuri, având un bilanț de 3 victorii, 2 remize și 2 înfrângeri.

ADVERTISEMENT

După numirea lui Elias Charalambous, Mihai Pintilii a revenit în rolul de antrenor secund. În perioada în care cei doi tehnicieni au colaborat pe banca tehnică, FCSB a cucerit două titluri consecutive în Superliga și două Supercupe ale României, iar gruparea „roș-albastră” a avut un parcurs impresionant în sezonul trecut de Europa League, fiind eliminată în optimi de Olympique Lyon.

ADVERTISEMENT

Ca jucător, Mihai Pintilii a activat în două perioade la FCSB, 2012-2014 și 2016-2020. Acesta a mai evoluat în țară pentru Viitorul Hârlău, Auxerre Lugoj, Jiul Petroșani, Internațional Curtea de Argeș și Pandurii Târgu Jiu, iar în străinătate a jucat la Al Hilal (Arabia Saudită) și Hapoel Tel Aviv (Israel).

Tags: