Scandalul licențelor de antrenor ia amploare, iar ultimul care a oferit declarații despre scandalul care îi are protagoniști pe Mihai Pintilii și Lucian Burchel este Daniel Oprița. Antrenorul celor de la CSA Steaua consideră că oficialii FRF, în frunte cu Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, au întrecut măsura.
Mihai Pintilii a avut un discurs acid la adresa lui Lucian Burchel, la finalul partidei Hermannstadt – FCSB 0-1. Antrenorul echipei finanțate de Becali, care nu deține licență Pro, a fost avertizat de Lucian Burchel, care a declarat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că, vicecampioana va ajunge în fața Comisiei de Disciplină din cauza declarațiilor fostului fotbalist al roș-albaștrilor.
După ce Mirel Rădoi, noul antrenor al celor de la Al Tai, informațe dezvăluită în exclusivitate de FANATIK, și-a spus părerea în acest caz, a venit rândul ca un alt antrenor să își spună opinia. Daniel Oprița, rivalul lui Mihai Pintilii, consideră că nu este important carnetul, atâta timp cât echipa are încredere în antrenor.
„M-am săturat de discuțiile acestea. Eu nu am nimic împotriva lui Croitoru, Pintilii, Poenaru sau alt antrenor. Un club, dacă are încredere în mine, mă ia și dacă sunt 200 de antrenori fără licență. Poate unii se supără, totuși, nu din cauza lui Croitoru nu antrenează un tehnician care tot plânge prin ziare la FC Argeș”, a declarat Daniel Oprița, conform Playsport.ro.
Daniel Oprița a continuat să vorbească despre scandalul licențelor de antrenor și l-a dat exemplu pe Cosmin Olăroiu, antrenorul celor de la Al Sharjah, locul doi în campionatul Emiratelor Arabe Unite.
„Astea sunt doar motive, motive pentru a se plânge. Eu n-am văzut antrenorii mari să se plângă de acest lucru. Nu l-am văzut pe Olăroiu să facă asta, pentru că se bazează pe el. Nu trebuie să nu-i dea voie să nu antreneze.
Acum, da, se face școală. S-au întâmplat, însă, multe, iar oamenii din țară știu. Știu cum s-au luat licențele, acum ani de zile. Ar trebui să spună și despre aceste lucruri. Acum trebuie să te duci, să faci, să muncești, da, normal.
Clubul plătește pentru că, dacă pune un antrenor care nu e pregătit și care nu are licență, nu o să aibă rezultate. Dar se pare că sunt unii care au rezultate și fără licență”, a mai spus antrenorul celor de la CSA Steaua.
Mihai Pintilii nu i-a oferit un răspuns lui Lucian Burchel după ce oficialul FRF s-a autosesizat în privința situației de pe banca FCSB-ului, până la meciul cu Hermannstadt. În cele din urmă, antrenorul roș-albaștrilor a declarat la finalul meciului de la Sibiu că șeful Școlii de Antrenori se folosește de numele său pentru a atrage atenția.
Lucian Burchel i-a răspuns lui Mihai Pintilii printr-o intervenție telefonică la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI. Șeful Școlii de Antrenori a dezvăluit că FCSB va ajunge în fața Comisiei de Disciplină pentru că antrenorul vicecampioanei, care nu deține licență Pro, a oferit declarații la finalul partidei de la Hermannstadt.
„Nu comentez calitatea limbajului. Nu mă simt jignit. Nu este jobul meu să mă simt jignit. Dar faptul că a oferit declarații în numele clubului, fără să aibă dreptul, poate constitui un subiect de sesizare către o Comisie de Disciplină.
De regulă, ambele părți sunt analizate la un astfel de moment. Pentru că clubul trimite un angajat, în cazul acesta un antrenor principal, cum este Leo Strizu. El trebuie să susțină conferințele de presă în numele clubului.
Jobul meu este să analizez ce se întâmplă din punctul de vedere al posibilelor încălcări ale regulamentului de către antrenori. Nu știu exact la ce pot duce astfel de încălcări. Nu sunt un factor de decizie în aceste spețe.
Eu nu mă voi sesiza pentru conținutul declarațiilor, ci pentru faptul că le-a dat, în numele clubului, fără să aibă acest drept. Eu trebuie să analizez, să citesc, după care mă consult cu departamentul juridic, după care fac sesizarea dacă noi considerăm că este cazul”, a declarat Lucian Burchel, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.