Gigi Becali l-a ofertat la finalul sezonului trecut pe Mihai Popescu, fundaș titular la Farul și fost fotbalist la Dinamo. Întrebat despre negocierile cu FCSB, Mihai Popescu a declarat sincer că ar fi vrut să joace pentru formația finanțată de Gigi Becali. În cele din urmă, stoperul a rămas la clubul de la malul Mării Negre.
Mihai Popescu a fost pe lista de transferuri a lui Gigi Becali la FCSB. Fundașul central în vârstă de 31 de ani, care evoluează și în partea dreaptă, a fost văzut ca fiind o soluție potrivită pentru defensiva roș-albastră pe parcursul sezonului 2024/2025.
Patronul campioanei României declara în urmă cu aproximativ 4 luni că a făcut o ofertă de 300.000 de euro pentru Mihai Popescu. Fotbalistul cu 69 de meciuri în tricoul lui Dinamo a recunoscut că ar fi vrut să evolueze pentru FCSB.
”Au fost discuţii, am aflat din ce am vorbit cu mister (n.r. Gică Hagi). Am ales să rămân la Farul, pentru că am avut continuitate, mister mi-a dat şansa să joc. Şi după accidentare a avut încredere în mine. Îi mulţumesc şi, chiar dacă mai aveam contract un an, am ales să prelungesc, pentru că mă simt bine.
Da, am spus-o şi când a apărut în presă despre această ofertă. Sincer, la momentul respectiv nu ştiam detalii, dar aş fi mers (n.r. la FCSB), ţinând cont că echipele care tind să joace în Europa… FCSB este una dintre ele şi mi-ar fi plăcut să joc în continuare în Europa, cum am făcut-o şi cu Farul.
FCSB e una dintre echipele care se bat pentru campionat şi pot spune că da, aş fi mers acolo cu drag, chiar dacă am jucat în trecut la Dinamo. Sunt jucător profesionist şi lucrul ăsta nu schimbă nimic.
Vreau să fac performanţă, chiar dacă am o vârstă înaintată. Acum sunt aici şi vreau să fac performanţă cu Farul, dar pe viitor un transfer ar fi binevenit şi m-aş gândi tot la performanţă”, a declarat Mihai Popescu, la conferința de presă premergătoare meciului UTA Arad – Farul.
În cele din urmă, transferul lui Mihai Popescu la FCSB nu s-a concretizat, iar fundașul în vârstă de 31 de ani a rămas la Farul. Gigi Becali a dezvăluit că Gică Hagi a solicitat suma de 400.000 de euro pentru Mihai Popescu, plus Denis Haruț.
În prezent, Mihai Popescu are o cotă de piață de 900.000 de euro, conform Transfermarkt.com. Născut la Câmpulung Muscel, Mihai Popescu este folosit în partea dreaptă a apărării de Gică Hagi. Fundașul face echipă în defensivă cu Bălașa și Gustavo Marins (centrali), dar și cu Ganea (stânga).