Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mihai Rotaru, anunț de ultimă oră despre plecarea lui Mitriță de la Universitatea Craiova. Cine mai vine în Bănie?

Mihai Rotaru a vorbit despre plecarea lui Alexandru Mitriță de la Universitatea Craiova. Ce sfat are pentru Vladimir Screciu.
07.02.2025 | 15:49
Mihai Rotaru anunt de ultima ora despre plecarea lui Mitrita de la Universitatea Craiova Cine mai vine in Banie
ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru a oferit la FANATIK SUPERLIGA toate culisele transferului lui Elvir Koljic la Rapid. Patronul Universității Craiova a comentat și posibilele plecări ale lui Alex Mitriță sau Vladimir Screciu.

Mihai Rotaru a surprins la Fanatik SuperLiga: „Nu e încheiată campania de transferuri. S-ar putea să plece și un jucător”

Mihai Rotaru a recunoscut că Mirel Rădoi ar putea să mai primească întăriri în această iarnă: „Nu e încheiată campania de transferuri. Am făcut o promisiune că mai pot veni. Suntem în discuții și vedem dacă se vor finaliza”.

ADVERTISEMENT

Omul cu banii din Bănie a mărturisit însă că ar putea fi noutăți și la capitolul vânzări: „Poate s-ar putea să plece și un jucător. Nu e vorba de Mitriță, ca să ne înțelegem. Alex e special și chiar cred că la talentul lui va face multe pentru Universitatea Craiova”.

Mihai Rotaru a fost apoi și mai ferm: „Nu luăm în calcul în acest moment plecarea lui Screciu. El trebuie să își recâștige postul la echipa națională și ăsta este planul”.

ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru, sfat prietenesc pentru Vladimir Screciu: „Dacă ești din nou titular la echipa națională, sari de un milion”

Mihai Rotaru a dezvăluit că mijlocașul și-a prelungit contractul în Bănie: „Screciu a semnat de curând pe o perioadă mai lungă. Este jucătorul nostru, dar până la urmă contează și pentru el în ce moment pleacă”.

Patronul U Craiova are și un sfat pentru Screciu: „Adică una e să pleci în momentul acesta, și pe semne că primești un salariu de 5-600,000 în afară, dar dacă ești din nou titular la echipa națională sari de un milion.

ADVERTISEMENT

Adică nu mai e neapărat importantă suma de transfer pe care o primește clubul, cât și el să înțeleagă că are o altă poziție dacă pleacă de la echipa națională, dacă pleacă din postura de campion sau câștigător al Cupei”.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova, în creștere de formă

Venirea lui Mirel Rădoi la Universitatea Craiova a produs un impact pozitiv. „Leii” sunt pe locul 5 în SuperLiga, cu 42 de puncte după 25 de etape, la doar două puncte de liderul Universitatea Cluj.

În ultimele 5 etape, echipa antrenată de Mirel Rădoi va întâlni Unirea Slobozia, Oțelul Galați, FC Botoșani, Farul Constanța și FCSB.

Mihai Rotaru anunță noi transferuri pentru Mirel Rădoi la U Craiova