Universitatea Craiova a încheiat pe locul 3 în Superliga României, iar oltenii vor juca în sezonul următor în preliminariile UEFA Conference League. Mihai Rotaru, patronul clubului din Bănie, a vorbit despre obiectivele viitoare, dar și despre procesele legate de marca Universității Craiova.
În Craiova, două echipe poartă numele „Universitatea”. Formația lui Mihai Rotaru evoluează de ani buni în Superliga, la cel mai înalt nivel. În schimb, echipa lui Adrian Mititelu activează în liga secundă, însă a obținut recent o victorie importantă în instanță.
Mititelu și Rotaru se află în proces pentru drepturile asupra siglei Universității Craiova. Patronul clubului din Superliga a oferit clarificări în acest caz, explicând că litigiul nu vizează sigla oficială a clubului din prima ligă, ci imitațiile acesteia.
„Nu e nicio decizie referitoare la sigla oficială. Asta e o gogomănie. Sigla Universității Craiova, cea cu leul, este în patrimoniul nostru din 2017.
Nu există nicio acțiune împotriva acestei sigle. După cum știți foarte bine, FC U are o siglă care copiază aproape identic sigla noastră. Noi am încercat să anulăm această pseudostemă.
Am făcut acțiune în instanță și am câștigat, în baza unei decizii a Curții de Înalta Casație și Justiție. Am câștigat! Nici măcar stemele stilizate nu mai pot fi folosite. Erau vreo 20 de astfel de variante – le-am anulat pe toate.
Apoi, Curtea de Apel a decis să se rejudece cazul. Însă nu este vorba de stema noastră – asta vreau să se înțeleagă clar. Este vorba de stemele stilizate. Noi, având această stemă înregistrată, am făcut o constatare. Repet: stema noastră nu face obiectul acestui dosar”, a explicat Adrian Mititelu la FANATIK SUPERLIGA.