Sport

Mihai Stoica a părăsit Orange Sport și a semnat cu un alt post de televiziune! Când va debuta oficialul FCSB

Mihai Stoica e istorie la Orange Sport! Oficialul celor de la FCSB și-a găsit un nou post de televiziune unde va fi analist.
13.06.2024 | 18:18
Mihai Stoica a parasit Orange Sport si a semnat cu un alt post de televiziune Cand va debuta oficialul FCSB
Mihai Stoica a părăsit Orange Sport și va apărea la un alt post de televiziune!
ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a părăsit Orange Sport. Oficialul roș-albaștrilor și-a găsit un nou angajament și va putea fi urmărit de acum înainte la Prima Sport.

Mihai Stoica a părăsit Orange Sport și va apărea la un alt post de televiziune! Când va debuta

Televiziunea Orange Sport se va închide, iar majoritatea angajaților își caută de muncă. După Basarab Panduru care a semnat cu Prima Sport, acum a venit rândul lui Mihai Stoica să facă acest pas.

ADVERTISEMENT

Oficialul roș-albaștrilor va debuta la Prima Sport pe parcursul Campionatului European, care se va desfășura în Germania în perioada 14 iunie – 14 iulie. După aceea, MM va fi analist al postului de televiziune pentru meciurile din Superliga, Cupa României, dar și alte competiții.

Prima Sport a făcut marele anunț!

„Prima Sport aliniază echipa de Euro. După fostul internaţional, Basarab Panduru, şi jurnaliştii Silviu Tudor Samuilă şi Dan Udrea, Mihai Stoica schimbă şi el echipa. El va fi invitat permanent al emisiunilor difuzate pe canalul deţinut de Clever Media si va debuta în noua postură cu analize sportive la Europeanul de fotbal din Germania, în emisiunea Euro Show.

ADVERTISEMENT

Apoi, va comenta competiţiile importante: SuperLiga, Cupa României, Premier League, şi multe alte competiţii de top difuzate de Prima Sport. Într-un sezon în care FCSB, campioană după 9 ani, va evolua în preliminariile UEFA Champions League, Mihai Stoica va fi prezent în studioul Prima Sport de la sfârşitul lunii iunie.

Din 14 iunie, la Prima Sport, debutează emisiunea Euro Show, un show sportiv care îi va ţine la curent pe suporterii români cu toate informaţiile care vin din Germania de la echipa de corespondenţi Prima Sport: Paul Andone şi Eduard Cîrjaliu.

ADVERTISEMENT

Emisiunea va cuprinde analizele jocurilor, interviuri cu jucătorii Naţionalei, reportaje cu suporterii din Germania şi cele mai frumoase momente surprinse de jurnalişti în atmosfera nopţilor fierbinţi de vară ale Europeanului care începe mâine. Dan Udrea, Alex Rădulescu şi Silviu Tudor Samuilă vor realiza emisiunea dedicată celui mai important eveniment fotbalistic al verii, turneul final din Germania.

ADVERTISEMENT

Euro Show este primul program de la Prima Sport în care vor putea fi urmărite toate cele patru achiziţii recente ale postului de sport: jurnaliştii Dan Udrea şi Silviu Tudor Samuilă, fostul internaţional Basarab Panduru şi preşedintele CA FCSB Mihai Stoica”, se arată în comunicatul Prima Sport.

Mihai Stoica a fost în ultimii 3 ani analist Orange Sport, iar pe perioada EURO 2024 va fi și colaborator Pro TV pentru turneul final, alături de nume precum Alex Chipciu, Ciprian Marica sau Laurențiu Reghecampf.

Tags: