FCSB va da piept cu Lyon în optimile UEFA Europa League, dar nu se va putea baza în aceste două meciuri pe Daniel Bîrligea, care, așa cum a anunțat FANATIK în exclusivitate, s-a accidentat la returul cu PAOK, de pe Arena Națională.
FCSB a făcut câteva transferuri importante în această iarnă, iar accidentarea lui Daniel Bîrligea le-a dat peste cap planurile campioanei României. Jordan Gele era soluția pentru ofensivă, dar acesta nu a fost trecut pe lista UEFA de oficialii grupării roș-albastre.
Mihai Stoica a vorbit despre modificările permise de UEFA pe lista care se definitivează în luna ianuarie și a transmis că va propune ca numărul de schimbări să fie mai mare, tocmai pentru a preîntâmpina situațiile de ultimă oră apărute în privința accidentărilor.
„Nu e în regulă să ai doar dreptul la trei schimbări în ianuarie. Sunt prea puține, sunt echipe care își schimbă lotul în perioada asta de transferuri. Dar problema asta o vom propune și noi să se schimbe la ECA și de acolo să meargă mai departe dacă sunt cluburi interesate de asta.
E logic să poți să faci mai multe schimbări. Sunt patru grupe la ECA, grupa roșie, noi suntem în a treia urnă valorică și pleacă un punct de vedere comun de acolo”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
FCSB are parte de vești bune înaintea începerii play-off-ului, conform anunțului făcut de moderatorul FANATIK SUPERLIGA, Cristi Coste. Daniel Bîrligea și Octavian Popescu au șanse mari să fie apți încă de la primul meci, ceea ce ar fi excelent pentru Elias Charalambous.
„Din informațiile pe care le avem noi, sunt și vești foarte bune, apropo de primul meci din play-off al FCSB-ului. Îi vor avea 99% și pe Bîrligea și pe Tavi Popescu. Primul meci care va fi pe 16 martie, duminica cealaltă. Vedem cu cine vor juca. Bîrligea și Tavi Popescu vor fi OK, la dispoziția staff-ului tehnic.
Apropo, că sunt multe accidentări, multe probleme și Bîrligea care îți ratează cea mai importantă dublă. Nu doar că nu îți ratează el, dar nu aici nici măcar atacantul de rezervă, Gele, care nu e pe listă”, a spus Cristi Coste, în direct la FANATIK SUPERLIGA.