De-a lungul acestui an, unul extrem de slab pentru FCSB, la clubul patronat de Gigi Becali au fost aduși mai mulți fotbaliști. Mihai Stoica (61 de ani) a dezvăluit lista jucătorilor pe care el i-a propus pentru transfer. Sunt doar 4 nume pentru care managerul general al clubului a insistat. Cu toții se află în prezent la echipă.
În afară de loviturile recente, Meriton Korenica, Karlo Muhar și Denis Drăguș, la FCSB au mai ajuns în vară sau de-a lungul anului 2026, mai mulți jucători. Aceștia au venit fie cumpărați definitiv, liberi de contract sau reveniți din împrumut. În emisiunea MM la FANATIK, managerul general al roș-albaștrilor a ținut să tranșeze definitiv această dilemă legată de fotbaliștii pentru care el a insistat să vină.
În realitate ar fi vorba doar de 4 nume. Ofri Arad, venit în ianuarie, apoi de Ronny Labonne (cumpărat de la Caen), Dylan Batubinsika (liber de contract) și Aymen Boutoutaou (cumpărat pentru peste 1 milion de euro de la Sochaux). Meme spune că la această listă s-ar mai putea adăuga tinerii Luca Stancu, venit liber de contract de la Sibiu, și Ricardo Pădurariu, revenit la FCSB după împrumutul la Corvinul Hunedoara.
„La propunerile noastre, ale mele ca ultim cuvânt, dar ale celor care au urmărit jucătorii, au fost Arad, Labonne, Batubinsika și Boutoutaou. Patru jucători. Să mai zicem Luca Stancu și Pădurariu, pe care îi știam și nu implicau niciun efort financiar. Iar la Pădurariu chiar am insistat să se întoarcă, pentru că era un jucător în care aveam foarte mare încredere”, explică Stoica.
De departe, cel mai important transfer realizat de FCSB în vara recent încheiată a fost Aymen Boutoutaou (25 de ani). Gigi Becali a plătit pentru algerian peste 1,3 milioane de euro. Mijlocașul dreapta a fost transferat de la Sochaux, echipă care a evoluat în liga a 3-a din Franța în sezonul precedent.
Mihai Stoica, cel care a insistat pentru aducerea acestui fotbalist, recunoaște că și-a pus mari speranțe în el. MM îl contrazice pe Gigi Becali, cel care l-a criticat pe algerian și a spus că nu are valoare fiind provine dintr-o ligă inferioară. „Eu am sperat foarte mult la Boutoutaou, pentru că și el avea cifre foarte bune, avea o constanță extraordinară în evoluții anul trecut. Cine spune că nivelul…. L-am auzit și pe Gigi (Becali) ieri, că dacă vii din liga a… Da, așa e, doar că el era cel mai bun jucător din Liga a treia în Franța”.
Meme admite că Boutoutaou are o mare problemă: „Nu îi place lui Gigi Becali. Asta e situația. Nu aveam de unde să știu. Mie mi se părea un jucător foarte bun. A fost mutat pe mai multe poziții. Îl schimbi la pauză când are evoluții bune, nici asta nu îl ajută foarte mult”.