Mihai Stoica, atacuri la Viitorul și CFR Cluj! ”Nu meritau titlul”

Traian Terzian   
in FCSB
18/12/2018, 19:52
Mihai Stoica, atacuri la Viitorul și CFR Cluj! ”Nu meritau titlul” GALERIE FOTO
Directorul sportiv al clubului FCSB, Mihai Stoica, a lansat atacuri la adresa echipelor FC Viitorul și CFR Cluj

Directorul sportiv al clubului FCSB, Mihai Stoica, a lansat atacuri la adresa echipelor FC Viitorul și CFR Cluj. Oficialul ”roș-albaștrilor” consideră că cele două formații nu au meritat să câștige titlul de campioană în sezoanele 2016-2017 și, respectiv 2017-2018.

”Cu 3 ani în urmă, Astra a câştigat pe merit campionatul, dar cu doi ani în urmă şi anul trecut, Viitorul şi CFR Cluj nu au meritat acest titlu. Viitorul a avut un meci în deplasare cu U Craiova, în care oltenii au jucat intenţionat cu juniorii”, a spus oficialul de la FCSB la Digi Sport.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!

Mihai Stoica și Nicolae Dică se îmbrățișează după victoria obținută de FCSB în meciul din deplasare cu Poli Iași
Mihai Stoica și Nicolae Dică se îmbrățișează după victoria obținută de FCSB în meciul din deplasare cu Poli Iași

Mihai Stoica, atacuri la Viitorul și CFR Cluj: ”Anul trecut a fost o eroare de arbitraj”

”Anul trecut mă gândesc la ce s-a întâmplat în prelungirile meciului CFR Cluj – CS U Craiova. Gustavo a ratat penalty şi a fost şi o eroare de arbitraj colosală”, a afirmat Mihai Stoica în atacul lansat la adresa formațiilor FC Viitorul și CFR Cluj.

În ultimele trei sezoane al Ligii 1 Betano, FCSB a încheiat pe locul secund în clasament. În sezonul 2015-2016 titlul a fost câștigat de Astra Giurgiu cu Marius Șumudică pe banca tehnică, iar în următorii doi ani s-au impus FC Viitorul lui Gheorghe Hagi și CFR Cluj, pregătită de Dan Petrescu.

După 20 de etape disputate în acest sezon, FCSB este pe poziția a doua în clasamentul Ligii 1 Betano, la trei puncte în urma campioanei en titre CFR Cluj. Cele două formaţii se vor întâlni în meci direct sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală. Partida va fi transmisă în format LIVE VIDEO pe FANATIK. Biletele la mare derby al fotbalului românesc au preţuri cuprinse între 15 şi 100 de lei.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI din sport!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles