Mihai Stoica s-a prezentat la Arena Națională cu două zile înainte de FCSB – PAOK, returul din play-off-ul pentru optimile Europa League. De ce președintele C.A. al campioanei României a apărut cu ochiul vânăt.
Marți, 18 februarie, Mihai Stoica a mers la Arena Națională pentru a vedea starea gazonului de pe cel mai mare stadion din țară. Cu această ocazie, oficialul roș-albaștrilor i-a ironizat pe jurnaliștii greci, care se întrebau „or avea românii încălzire sub gazon?”.
Din postarea lui Meme Stoica reiese că suprafața de joc a Arenei Naționale va fi în condiții optime, joi, 20 decembrie, de la ora 19:45, atunci când este programat startul meciului FCSB – PAOK.
Președintele C.A. de la FCSB a încheiat postarea cu un mesaj misterios. Mihai Stoica a semnalat că are un ochi vânăt, iar motivul îl știu doar el și fiica sa Teodora.
„Se lucreză! Update pentru ziariștii greci care se întrebau dacă ‘or avea românii încălzire sub gazon’.
Românii au mare încălzire sub gazon, deasupra gazonului (vezi foto) și – mai ales, în aer – joi, de pe la 7 seara. Pe vreo 50.000 de voci.
P.S. Ochiul vânăt e amintire de la Salonic. Am vrut să sparg un magazin, dar geamul fu prea gros. Și prea curat”, a scris Mihai Stoica, pe Instagram. La finalul postării, oficialul roș-albaștrilor a etichetat-o pe Teodora Stoica. Fiica lui Meme a fost prezentă pe Toumba la turul PAOK – FCSB 1-2.
Cu o zi înainte de a își face prezența la Arena Națională, Mihai Stoica a comentat în termeni duri condițiile vitrege de care FCSB a avut parte la Salonic. Oficialul campioanei a fost dezgustat de experiența avută pe Toumba.
„Astăzi vorbeam cu Elias și mi-a citit câteva articole din presa greacă. Auzi la ziariștii greci. Oare în România o fi încălzire la stadion? Păi România are un stadion pe care grecii nu îl au pe la Salonic.
Ăla, Toumba, e ceva rău. Rău de tot. Jucătorii noștri făceau mișcările de încălzire, făceau stretching pe holuri și oficialii UEFA treceau pe la urechiile lor. Nu există spațiu pentru nimic. Este o rușine mondială cum arată stadionul ăla! Cred că de la inaugurare nu s-a făcut nimic. E rușinos ce condiții sunt. Ăla nu ar trebui omologat niciodată pentru meciuri de asemenea magnitudine.
Păi să vă arăt eu cum arată Arena Națională acum cu ninsorile astea așa abundente. Nu au văzut în viața lor așa ceva”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.