Sport

Mihai Stoica dă de pământ cu Darius Olaru, suspendat la returul Viking – FCSB: „Nu ai pic de respect față de mine! Nu dă doi bani față de ce i se spune”

Darius Olaru (24 de ani) a intrat în gura lui Mihai Stoica. Mijlocașul va fi suspendat la returul Viking - FCSB, din play-off-ul Conference League, motiv care l-a scos din minți pe managerul general.
19.08.2022 | 18:05
Mihai Stoica da de pamant cu Darius Olaru suspendat la returul Viking  FCSB Nu ai pic de respect fata de mine Nu da doi bani fata de ce i se spune
Darius Olaru va fi suspendat la partida Viking - FCSB, returul play-off-ului Conference League. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Darius Olaru, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai FCSB-ului, a intrat în dizgrația conducerii. Mijlocașul și-a supărat șefii, după ce a fost avertizat în al 5-lea minut de prelungiri al meciului FCSB – Viking 1-2 și va fi suspendat la returul de la Stavanger. Mihai Stoica a avut o reacție dură la adresa celui de-al treilea căpitan al echipei, după Coman și Tavi Popescu.

Mihai Stoica l-a făcut praf pe Darius Olaru: „Atât îți cer, să nu simulezi și să nu discuți cu arbitrul!”

Arbitrul gruzin al partidei de pe Național Arena a scos cartonașul galben, după ce Olaru a protestat în urma unui fault comis de Ianis Stoica. Pentru acest gest, mijlocașul în vârstă de 24 de ani va primi o amendă record, în valoare de 5000 de euro.

ADVERTISEMENT

„Eu am avut o discuție azi cu el. Pentru mine e concluzia clară. El nu are pic de respect față de mine din moment ce a făcut asta. Deși erau doi jucători în situația asta, eu am vorbit cu el în mod special înainte de meci și l-am rugat, pentru că eram convins că se va juca calificarea în Norvegia, să nu cumva să ia galben. I-am zis: ‘Atât îți cer, să nu simulezi și să nu discuți cu arbitrul!’.

Atât timp cât ai discuția asta cu omul care te-a propus să vii la Steaua, că poate rămâneai la Mediaș, deși are calități senzaționale… când tu faci asta în minutul 95… eu eram liniștit în prelungiri, chiar dacă eram conduși, în primul rând pentru că nu luase Olaru galben.

ADVERTISEMENT

“E un jucător pe care îl vedeam lider și face ce face”

Nici nu văzusem, mi-a spus cineva că Olaru a protestat. L-am întrebat azi de ce face așa ceva, a tăcut, a zis că el a vorbit și nu i-a reproșat arbitrului, doar că el a crezut că n-a fost fault. Adică exact ce i-am spus să nu facă.

5.000 de euro va fi amenda. Deși au fost foarte multe amenzi trecute cu vederea, pentru că Gigi spune și după aia rămân la mine, de data asta va plăti. Eu sunt extrem de dezamăgit.

ADVERTISEMENT

E un jucător pe care îl vedeam lider și face ce face. Pe de altă parte, pe Ajax i-am sucit acasă fără Bourceanu și Pintilii. Se poate juca fără oricine, dar mă deranjează mai mult decât orice chestia asta că nu dă doi bani față de ce i se spune. N-are absolut nicio scuză”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Cotat de transfermarkt.com la 5,5 milioane de euro, Darius Olaru joacă la FCSB din ianuarie 2020, când roș-albaștrii au plătit 600 de mii de euro pentru transferul său de la Gaz Metan Mediaș. Mijlocașul a îmbrăcat de 93 de ori tricoul roș-albastru, perioadă în care a dat 17 goluri și 18 assist-uri.

ADVERTISEMENT

Returul dintre Viking și FCSB e programat joi, 25 august, de la ora 20:00. Meciul se va disputa la Stavanger, pe SR-Bank Arena, un stadion cu gazon sintetic.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 3,05 este cota pentru „2 solist” la Viking  – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT