Mihai Stoica, președintele celor de la FCSB, nu a rămas indiferent după vestea tristă care a lovit fotbalul românesc. Oficialul campioanei din Superliga a postat un mesaj emoționant la câteva ore după tragicul anunț că marele Emeric Ienei s-a stins din viață.
Emeric Ienei a decedat miercuri, pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. În ultima perioadă, fostul mare antrenor român, care în 1986 câștiga cu Steaua Cupa Campionilor Europeni, s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, iar în final organismul său a cedat.
Emeric Ienei a scris multe pagini din istoria fotbalului românesc. A stat pe banca Stelei în finala de la Sevilla, câștigată de echipa din Ghencea la loviturile de departajare. Au trecut aproape 40 de ani de la acel moment istoric, petrecut pe 7 mai 1986.
Mihai Stoica a reacționat după anunțul că „nea Imi” s-a stins. Președintele FCSB a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care a povestit un episod care l-a marcat. În urmă cu mulți ani, cei doi au zburat împreună la Sevilla pentru a-și aminti de finala Cupei Campionilor Europeni.
„Nea Imi, sunt fericit pentru că am avut ocazia să te cunosc, să-ți ascult sfaturile de atâtea ori, iar să zburăm împreună la Sevilla, la 20 de ani după câștigarea Cupei Campionilor, a fost mai mult decât și-ar fi putut dori unul dintre milioanele de steliști pe care i-ai făcut fericiți. Îți mulțumesc din inimă pentru tot. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Emeric Ienei va fi înmormântat sâmbătă, la Oradea, cu onoruri militare. Zeci de oameni importanți din fotbalul românesc vor fi prezenți pentru a-l conduce pe fostul mare antrenor pe ultimul drum.