Sparta Praga și FCSB au remizat, scor 1-1, în prima manșă a turului 3 preliminar din UEFA Champions League. Scorul a fost deschis de Dawa, în minutul 61, dar gazdele au egalat în minutul 78, prin Olantunji.
Mihai Stoica a criticat arbitrajul după partida dintre Sparta Praga și FCSB, terminată cu scorul de 1-1. Managerul geneneral al „roș-albaștrilor” consideră că „centralul” nu s-a ridicat la nivelul partidei arbitrate și că se impuneau alte decizii în unele momente ale jocului.
„Să îi dai galben lui Târnovanu în minutul 40 e prea de tot, mai ales că noi nu am tras de timp! Mi s-a părut foarte slab arbitrul! Nu vorbesc de intenție, dar mi s-a părut slab.
Nu ai văzut faultul la golul anulat? Iar la intrarea asupra lui Radunovic e galben spre roșu! Nici la rugby nu se intră cum a intrat în Radunovic!
Bine că a fost arbitrul VAR atent la faza golului anulat. Putea să se gândească că nu a fost mare fault. Asta ne mai lipsea!”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Fanii celor de la FCSB au tremurat în minutele de prelungiri, după ce Sparta Praga a reușit să înscrie și să ducă scorul la 2-1. Faza a pornit după o repunere de la margine din partea stângă, iar marcatorul a fost Kaan Kairinen.
Avertizat de arbitrul din camera VAR, „centralul” a mers la marginea terenului pentru a revedea faza. Acesta a anulat golul, considerând că Edjouma a fost împins de Vitik cu câteva momente înainte și scorul a rămas 1-1.
În cazul în care va trece de Sparta Praga, FCSB își va continua drumul spre calificarea în Liga Campionilor împotriva învingătoarei dintre PAOK Salonic și Malmo.
În meciul tur, desfășurat în Suedia, Malmo și PAOK Salonic au remizat, scor 2-2. Elevii lui Răzvan Lucescu au reușit să revină în două rânduri pe tabelă după ce fuseseră conduși și rămân favoriți la calificare.