Mihai Stoica speră ca roș-albaștrii să iasă din criză după Drita – FCSB. Campioana României începe de la scorul de 3-2 manșa secundă a „dublei” din turul 3 preliminar Europa League.
Returul Drita – FCSB este programat joi, 14 august, de la ora 21:00. Mihai Stoica are emoții înaintea partidei de la Priștina, chiar dacă roș-albaștrii au avantaj de un gol. Campioana României traversează o perioadă extrem de proastă, mai ales în campionat, acolo unde, după cinci etape, este pe locul 12, cu 4 puncte.
„E un meci care ne-ar relaxa mental. O calificare ar însemna o nouă participare în faza principală a unei competiții europene. Am avea posibilitatea, ca anul trecut, să participăm în Europa League.
Concentrarea e maximă. Suntem într-un recul teribil. Nu neapărat dacă vorbim de joc, ci de tot ce se întâmplă. Tot ce intra anul trecut iese acum, ce nu intra adversarilor intră acum. Dar am convingerea că vom depăși această perioadă și vom reveni unde ne recomandă valoarea.
Jucătorii au bonusuri. Singurele. Cele pentru grupele europene. Din punct de vedere al motivării nu sunt îngrijorați. Lipsesc jucători importanți, dar am avut o revenire importantă în tur, cu o echipă din care au lipsit mai mulți jucători importanți”, a declarat președintele C.A. de la FCSB.
Mihai Stoica a vorbit și despre primul „11” pe care Elias Charalambous îl va folosi împotriva campioanei din Kosovo. Marele absent al roș-albaștrilor este Risto Radunovic. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate care e starea de sănătate a fundașului stânga muntenegrean.
„Da, Olaru poate evolua, nu știu dacă de la început, dar e importantă prezența lui în mijlocul coechipierilor. Revine și Ngezana. Radunovic nu a jucat nici un în tur, dar Pantea a jucat foarte bine. Întrebarea e dacă va juca Pantea sau dacă va juca Kiki. În rest, se cam știe echipa. Sunt toate premisele să obținem un rezultat bun și să ne calificăm în play-off-ul Europa League”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport 1.