FCSB a urcat pe primul loc în Superliga României după victoria cu 2-0 în deplasarea de la Buzău. Campioana României a avut parte de un meci extrem de complicat. Terenul a fost unul aproape impracticabil din cauza zăpezii. La final, MM Stoica, oficialul bucureștenilor, s-a ținut de glume.
La Buzău, a început să ningă pe la ora 16:00 și rapid terenul a fost acoperit de un strat gros de zăpadă. Organizatorii partidei au făcut eforturi pentru a curăța suprafața de joc, însă ninsoarea nu s-a oprit.
Jucătorii ambelor echipe au avut mari probleme în a controla mingea. Totuși, cei de la FCSB au plecat acasă cu 3 puncte. Florin Tănase a deschis scorul din penalty, iar Gele, atacantul adus în această iarnă, a contribuit decisiv la autogolul lui Turda.
La scurt timp după ce partida de la Buzău s-a încheiat, Mihai Stoica a postat un mesaj pe Facebook, pe contul său oficial. MM a făcut referire la terenul înghețat, dar și la Gele, jucătorul care a impresionat în această seară cu evoluția sa dezinvoltă.
„Le champ est gelé? Et alors? Nous avons notre Gélé & ses amis” (n.r. Traducere: Terenul este înghețat? Și atunci? Îl avem pe Gélé și prietenii lui)”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
„P.S. Cea mai mare victorie din campionatul ăsta. Din toate punctele de vedere”, a adăugat MM, în finalul postării.
Pentru FCSB urmează acum duelul de foc cu PAOK Salonic din Europa League. În tur, bucureștenii s-au impus cu 2-1, însă grecii vin în România cu un singur gând: revanșa. Se anunță o partidă extrem de complicată.
Atmosfera de pe Arena Națională va fi una de poveste. Nu mai sunt bilete pentru meciul cu PAOK, iar fanii campioanei României vor încerca să-i împingă pe elevii lui Elias Charalambous de la spate către optimile Europa League.
Se anunță vreme rea la București joi seara. Ninsorile care au pus stăpânire pe România vor continua și în următoarele zile. Totuși, cel mai mare stadion al țării beneficiază de încălzire, iar este puțin probabil să avem parte de un nou episod de fotbal pe zăpadă.