Mihai Stoica îl atacă dur pe impresarul lui Alibec: „E un neobrăzat”

Eduard Nicolae Popa   
în FCSB
18/05/2018, 08:00
Mihai Stoica îl atacă dur pe impresarul lui Alibec: „E un neobrăzat”
Denis Alibec si Florin Lovin au fost colegi la Astra Giurgiu

Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, l-a atacat dur pe Florin Lovin, agentul lui Alibec şi Budescu, după declarațiile pe care acesta le-a dat la adresa antrenorului Nicolae Dică.

„Am vorbit cu Denis, sunt multe lucruri pe care nu le pot spune. E clar că a fost ceva schimb de replici. Din ce ştiu eu, el nu a jignit. A fost un schimb de vorbe care s-a soldat cu scoaterea lui Denis din lot. Pe mine mă surprinde puţin lucrul ăsta”, a spus Lovin, la Telekom Sport. Suficient pentru ca Meme Stoica să răbufnească la adresa fostului mijlocaș al Stelei: Florin Lovin să vorbească atunci când e martor la ceea ce se întâmplă la noi. El nu ştie ce s-a întâmplat. Varianta adevărată o ştim noi, discuţia a fost în faţa echipei, au fost toţi jucătorii prezenţi. E un subiect pe care nu îl mai discutăm în presă, măsurile vor fi anunţate la finalul sezonului, într-un comunicat oficial, a declarat directorul sportiv al FCSB.

Mihai Stoica, despre Lovin: „Vorbește prea mult și face prea puține”

Nu mă interesează ce spune Lovin atâta vreme cât are neobrăzarea să îl atace pe Dică. I-a fost coleg în vestiar, trebuia să îşi ţină părerile pentru el. Vorbeşte prea mult şi face prea puţine. El să îşi vadă de treaba lui, să le găsească jucătorilor pe care îi reprezintă contracte, a continuat Meme.

Denis Alibec a fost exclus din lot după un scandal pe care l-a avut cu antrenorul Nicolae Dică. „Ești o pușcărie de antrenor” i-ar fi spus atacantul fostului decar al Stelei.

 

Închide ×