Se anunță schimbări masive la CFR Cluj. Cristi Balaj și-a dat demisia din funcția de președinte, iar locul său ar urma să fie preluat de nimeni altul decât Marian Copilu, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. MM Stoica, managerul de la FCSB, a avut o reacție extrem de interesantă la aflarea veștii.
Postul de președinte al celor de la CFR Cluj a rămas liber după demisia lui Cristi Balaj. Fostul arbitru a plecat din funcție. Anunțul l-a făcut în urmă cu câteva zile la FANATIK SUPERLIGA. El își dorește să ia o pauză după această perioadă complicată.
Horia Ivanovici a anunțat că Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, îl vrea în funcția de președinte pe Marian Copilu, cel care a mai ocupat acest rol și în trecut. Acum rămâne ca cele două părți să ajungă la un acord și să semneze contractul.
Mihai Stoica nu a vrut să comenteze prea mult despre acest subiect. Ba chiar, managerul de la FCSB a dat de înțeles că relația sa cu Marian Copilu e destul de tensionată. Oficialul campioanei României a amintit de un episod interesant cu Cristi Bălgrădean protagonist:
„Nu am nicio relație. Nu mă interesează. Habar nu am. Nu mă interesează personajul. Ce relație poți să ai cu un om care i-a spus lui Bălgrădean să semneze cu ei și să nu ne spună nouă? Bălgrădean a comis-o atunci, după ce semnase cu CFR, într-un meci cu Botoșani. Mă interesează prea puțin. Coincidență…”, a spus Mihai Stoica la emisiunea MM la FANATIK.
Episodul despre care vorbește Mihai Stoica s-a întâmplat în urmă cu cinci ani. CFR Cluj și FCSB erau în luptă la titlu, iar Cristi Bălgrădean semnase un acord cu echipa ardeleană fără să îi anunțe în prealabil pe oficialii clubului din capitală.
Portarul a fost trimis titular în poarta celor de la FCSB într-un meci cu FC Botoșani și a gafat. Ulterior, a ieșit la iveală informația că Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj, iar atunci Gigi Becali a avut un atac furibund:
„Nu e atât de simplu cu Bălgrădean. Nu e o știre bombă, e bombă atomică! A semnat acum 10 zile. Am aflat de la cineva care mi-a dat un mesaj. Am crezut că e o glumă. L-am sunat și mi-a zis că a semnat acum 10 zile.
I-am zis că ‘Trebuia să-mi spui ca să nu aperi cu Botoșani. Nu îți dai seama cât de grav e? Cum să aperi cu Botoșani când tu ai semnat cu o contracandidată? Bă, mingea aia respinsă cu Botoșani… Nu te acuz, că nu vreau să fac păcate. Dar tu nu mai aveai concentrare. Tu te gândeai la CFR Cluj, să ia campionatul și tu să joci în Liga Campionilor'”, spunea atunci Gigi Becali.