Mihai Stoica a profitat de timpul petrecut pe Ibrox Park Stadium și a vizitat celebrul stadion al celor de la Glasgow Rangers. Joi, 24 octombrie, ora 22:00, FCSB îi înfruntă pe scoțieni în etapa a 3-a din grupa de UEFA Europa League. FANATIK a dezvăluit echipa de start a roș-albaștrilor.
FCSB are moralul ridicat înaintea duelului cu Rangers din UEFA Europa League. Campioana României a câștigat primele două meciuri din a doua competiție europeană cu RFS (4-1) și PAOK (1-0). De cealaltă parte, Rangers a câștigat cu Malmo FF (2-0), dar a pierdut clar cu Lyon (1-4).
Pentru Mihai Stoica, deplasarea în Scoția are cu totul și cu totul o însemnătate aparte. Actualmente Președinte al Consiliului de Administrație de la FCSB, „Meme” a vizitat Ibrox Park Stadium și în urmă cu aproximativ 15 ani dintr-o altă postură.
La acea vreme, Mihai Stoica era președintele celor de la Unirea Urziceni. Campioană en-titre în România în acel moment, Unirea Urziceni a obținut o victorie istorică pe Ibrox Park Stadium, scor 4-1 împotriva lui Glasgow Rangers în grupele Ligii Campionilor.
Cu câteva ore înainte de Rangers – FCSB, Mihai Stoica a vizitat arena de peste 51.000 de locuri a scoțienilor. Oficialul roș-albaștrilor s-a plimbat prin stadion alături de alți membri ai staff-ului de la FCSB, precum Valeriu Argăseală sau Marius Ianuli.
Mihai Stoica s-a fotografiat în sala de trofee a lui Rangers și a postat totul pe rețelele de socializare. Totodată, „Meme” a găsit un fanion al Unirii Urziceni, fanion pe care românii l-au lăsat în urmă cu 15 ani în Scoția.
De asemenea, pe masa plină de trofee apar două programe de meci de la două partide disputate de Steaua pe Ibrox Park Stadium. În 1995, Steaua și Rangers terminau la egalitate duelul din grupele Ligii Campionilor, scor 1-1.
Adrian Ilie reușea să înscrie pentru români. Un alt program de meci se referă la disputa dintre Steaua și Rangers din 1969. Scoțienii se impuneau pe teren propriu în primul tur al Cupei Cupelor, scor 2-0.
„Lasă-ți amprenta, au spus”, a scris Mihai Stoica pe rețelele de socializare. FCSB ocupă locul 6 după două etape în grupa de UEFA Europa League, cu 6 puncte. De cealaltă parte, Rangers se află pe poziția a 17-a, cu 3 puncte.