Managerul general al vicecampioanei României l-a lăudat pe Edi Iordănescu pentru felul în care a gândit meciul, felicitându-i și pe jucători pentru felul în care i-au anihilat pe elvețieni.
Mihai Stoica a fost încântat după victoria obținută de România în duelul cu Elveția, lăudându-i pe jucători: „Am jucat peste Elveția o bună parte a meciului, mai ales în partea secundă.
Am obținut și un rezultat nu doar pentru a ocupa primul loc economicos. Se întâmplă ce s-a întâmplat sâmbătă în Ungaria, când ne mulțumeam cu un egal, dar am mers pentru victorie. Doar felicitări!”.
„Nu am mai obținut de mult timp o victorie împotriva capului de serie din grupă. Ianis bagă alunecări, termină meciul cu vată în nas. Alibec nu trage de timp, se duce spre poartă.
Am avut agresivitate! Coman, faultat la limită în careu. Nu poți să spui că a fost un jucător fără atitudine și sub media echipei. La atitudine i-am rupt!
Polonia a avut grupă ușoară, mai ușoară decât a noastră! Au jucat cu Moldova și cu Albania. Cade asta cu grupa ușoară”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.
Basarab Panduru a continuat discuția și a spus că a fost plăcut impresionat de naționala României, spunând că jucătorii au muncit mult pentru a obține o victorie importantă împotriva elvețienilor:
„Am muncit mult pentru victoria asta. Mie mi-a plăcut. În seara asta nu am mai avut frică. Am jucat de la egal la egal. Mi s-a părut că au încrederea asta că sunt capabili să bată pe oricine.
Când pui probleme, orice echipă bună începe să se apere, să se teamă. Elveţienilor le-a fost frică de noi în seara asta. Toată lumea e unită, vrea să vină la echipa naţională”