FCSB va primi vizita lui Manchester United, în ultima etapa a fazei grupei principale din UEFA Europa League. Formația britanică a ajuns deja la București, iar Ruben Amorim a susținut conferința de presă.
Mihai Stoica a vorbit despre atmosfera din cadrul lotului antrenat de Elias Charalambous îniante de meciul pe care FCSB îl va disputa în compania lui Manchester United.
„Jucătorii sunt nerăbdători. Azi am avut un supervizor foarte simpatic la antrenament, căpitanul nostru, Darius Olaru. A venit și are un tonus excepțional, e numai un zâmbet.
Chiricheș a făcut și el prima jumătate de antrenament. Toată lumea abia așteaptă meciul”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Mihai Stoica a declarat și care sunt cele mai mari temeri ale sale pentru meciul dintre FCSB și Manchester United, programat pentru joi seara, de la ora 22:00.
„Eu abia aștept să se termine meciul, pentru că este foarte greu de organizat un asemenea meci. E sold out, oricum am vrea, nu putem combate problema cu intratul pe lângă. Dacă vin în plus, se ocupă scările, primim amendă.
Plătim amenzi de nu mai știm de capul nostru, iar unele, din nefericire, nu sunt corecte, pentru că avem un om care inventează diferite lucruri.
Totodată, îmi doresc să terminăm meciul întregi, deoarece avem mari probleme în lot. Nu pot să nu mă gândesc la meciul cu CFR Cluj din weekend, o partidă foarte importantă pentru noi”, a mai declarat Mihai Stoica.
Cu o zi înaintea jocului dintre FCSB și Manchster United, Elias Charalmbous a stabilit echipa de start pentru ultima etapă a grupei principale din UEFA Europa League.
Astfel, pentru a consolida defensiva, antrenorul „roș-albaștrilor” a luat decizia de a miza pe o formulă cu 5 fundași, lucru rar întâlnit la campioana României în ultimii ani.