Sport

Mihai Stoica, laude la adresa Rapidului după victoria cu FC Botoșani: „Am fi penibili să spunem că nu-i luăm în calcul pentru titlu”

Mihai Stoica a lăudat victoria Rapidului în duelul cu FC Botoșani, scor 2-1, fiind impresionat de reușita superbă a lui Dragoș Grigore.
02.03.2023 | 09:40
Mihai Stoica laude la adresa Rapidului dupa victoria cu FC Botosani Am fi penibili sa spunem ca nui luam in calcul pentru titlu
Mihai Stoica, laude la adresa Rapidului după victoria cu FC Botoșani. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Managerul general al vicecampioanei României a spus că ia în calcul Rapidul la lupta la titlu și consideră că revenirea lui Dragoș Grigore este un atuu în plus pentru giuleșteni, care vor fi mult mai puternici în zonă defensivă.

Mihai Stoica, laude la adresa Rapidului după victoria cu FC Botoșani

Mihai Stoica a fost impresionat de golul marcat de Dragoș Grigore în meciul dintre Rapid și FC Botoșani, lăudându-i pe giuleșteni, despre care a spus că sunt luați cu certitudine în calul pentru lupta la titlu: „Da, luăm și Rapidul în calcul pentru lupta la titlu. Am fi chiar penibili să spunem că nu, pentru că noi tot ne schimbăm locul din clasament cu ei”.

ADVERTISEMENT

„E o mare revenire pentru Rapid, Dragoș Grigore. Chiar știu și când e născut, că e născut odată cu Tudorel Stoica. Indiferent de vârsta lui, el nu poate să fie niciodată rezervă. L-am cunoscut, e un jucător serios, un jucător profesionist, care a făcut treabă la toate echipele la care a fost”.

„Dacă s-ar fi marcat altfel golul doi al Rapidului, poate că aș fi spus că nu meritau victoria, dar după această perlă de gol nu pot să spun că nu au meritat să câștige. În plus, Rapid a arătat mai bine de la intrarea lui Dragoș Grigore.

ADVERTISEMENT

Sunt 100% convins că Rapid va juca pe Giulești meciul cu noi, chiar dacă rețeta financiară ar fi mai bună pe Național Arena pentru ei. E normal, una e un stadion de 14.000 de locuri, alta e un stadion de aproape 60.000 de locuri.

Pe Național Arena s-ar umple stadionul de rapidiști, dar s-ar umple și de steliști, așa pe Giulești sunt ei, e terenul lor, normal că o să dorească să joace acolo meciul cu noi”, a mai spus Mihai Stoica, la TV OrangeSport.

ADVERTISEMENT

„Rapid va juca fiecare meci cu gândul de a câștiga!”

Dragoș Grigore a vorbit la finalul meciului dintre Rapid și FC Botoșani, fiind bucuros pentru că a reușit să aducă victoria echipei sale și a declarat că giuleștenii vor juca toate meciurile din play-off cu gândul la victorie, lăudând fanii care vin alături de echipă indiferent de situație:

„A fost agonie, extaz, au fost de toate. E important că am avut putere și că am crezut până la final și că am reușit să marcăm golul victoriei. Rapidul speră, va juca fiecare meci cu gândul de a câștiga.

ADVERTISEMENT

Rapid și-a îndeplinit obiectivul de a intra în play-off, mai sunt două meciuri din campionat și după vom trage linie. Vom vedea unde ne vom situa. Nu mai e niciun secret că suntem peste tot acasă”.

„Le mulțumim fanilor care sunt alături de noi mereu, care vin lângă echipă indiferent de vreme sau de condiții. E important să rămânem uniți pentru a spera la mai multe!”, a mai spus Dragoș Grigore la finalul meciului.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 2,25 este cota pentru „GG” la meciul FCSB – Petrolul Ploiești

ADVERTISEMENT
Tags: