FCSB a câștigat duelul retur cu LASK de pe teren propriu din play-off-ul UEFA Europa League, scor 1-0 (2-1 la general), și a trecut mai departe. Singurul gol al meciului a fost marcat în prelungiri de Darius Olaru, care a declanșat nebunia în tribune. Mihai Stoica l-a lăudat pe căpitanul roș-albaștrilor și a spus că vrea să o aducă pe Manchester United pe Arena Națională.
După plecarea lui Florinel Coman, Darius Olaru a rămas cel mai în formă fotbalist al roș-albaștrilor. Fotbalistul de 26 de ani a rezolvat calificarea FCSB-ului în „League Phase” din Europa League după o cursă incredibilă, la finalul căreia a marcat cu un șut sub bara transversală.
„Copy paste după meciul de la Budapesta, când arbitrul arată cinci minute şi noi dăm gol. La pauză puteai să mai comentezi, să critici, dar în a doua am fost net superiori. Au avut şi ei două situaţii, iar Târnovanu s-a remarcat, dar efortul făcut de băieţi…
Era păcat să nu câştigăm. Nu mai ieşeam din terenul lor. Nu luaţi doar golul, că e de autor cum rar vezi, dar luaţi după ce a dat golul ce cursă a putut face şi să-l tamponeze pe un adversar, ca să câştige şi timp. Formidabil fotbalist! Nu e chiar aşa jale, dacă pleacă Olaru”, a declarat Mihai Stoica, la TV Prima Sport.
CFR Cluj a cedat în play-off-ul UEFA Conference League după un adevărat dezastru la retur. Formația lui Dan Petrescu a pierdut cu Pafos, scor 0-3, și a fost eliminată din competiție. Vorbind despre valoarea lui LASK, Mihai Stoica l-a „înțepat” pe Dan Petrescu. „Bursucul” i-a lăudat din plin pe ciprioți înaintea „dublei”, scor 1-3 la general.
„Am spus şi ieri, că dacă împingem meciul după minutul 70 suntem peste adversarii noştri, exact ca în tur, că se aruncau pe spate după meci. Am dominat din punctul ăsta de vedere, iar astea sunt victoriile mari.
E un club cu 37 de milioane buget şi e reconfortant. Nu e cea mai bună echipă din lume, nu am spus asta, nici că au străini deosebiţi (n.r. ironie la adresa lui Dan Petrescu)”, a mai spus Mihai Stoica.
FCSB va întâlni adversari de top în „League Phase” din UEFA Europa League. Printre numele „horror” se numără și Manchester United. Mihai Stoica își dorește o confruntare cu „Diavolii” pe Arena Națională.
„Da, eu făcusem un program în ianuarie, iar acum începem mai devreme. Suntem la un pas să batem recordul de meciuri europene, pe care l-am stabilit în 2005-2006, când am jucat 18 meciuri, iar noi vom juca 16. Dacă facem o minune şi mergem mai departe egalăm recordul. Să ne lăsaţi să ne pregătim de tragerea la sorţi.
Vali Argăseală are misiune specială să aducă Manchester United pe Arena Naţională. Sunt chitit pe ei de mult. În vestiar e linişte, că au răguşit unii. Sărbătoresc cu apă, că nu se consumă băuturi alcoolice la Europa League”, au fost cuvintele lui Mihai Stoica.