Darius Olaru a deschis scorul în meciul FCSB – Unirea Slobozia 3-0. Golul controversat a fost validat de VAR. Această decizie a fost contestată de Cristi Balaj, iar după declarațiile sale de la FANATIK SUPERLIGA Mihai Stoica a dat o replică dură.
Oficialul de la FCSB nu este de acord cu analiza făcută de fostul arbitru FIFA și susține că execuția lui Olaru a fost analizată corect de VAR. În urma acestor discuții, Mihai Stoica a dat o replică dură pentru Cristi Balaj și a făcut referire la câteva goluri controversate marcate de CFR Cluj.
“Exagerează! S-a supărat pentru că am avut o opinie legată de felul în care a marcat CFR cu Dinamo, când Louis Munteanu a împins. Problema e că… Asta a fost opinia mea, care a fost confirmată de Louis Munteanu, care a zis că l-a împins uşor ca să-l sperie.
L-aş ruga mult să comenteze dacă vrea golul marcat de CFR cu noi şi ne-au bătut 1-0, când a lovit Otele. Nu e problemă, ne cunoaştem de mulţi ani şi nu facem acum mare polemică. I s-a părut înfiorător de grav că nu a intrat mingea în poartă.
Din imagini nu putem să ne dăm seama. Doar daca aveai o camera la fanion, care să vadă în linie dreaptă. Altfel nu ai cum să zici dacă e clar sau nu.
Că nu se vede bine pe imagini, recunosc. Jos în tijă loveşte. Dacă era din bară, altfel se ducea mingea, dar se duce din tijă, cârligul care ţine plasa”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Cristi Balaj a explicat și argumentat motivele pentru care golul lui Darius Olaru din meciul cu Unirea Slobozia (3-0) nu ar fi trebuit să fie validat de VAR.
“(n.r. nu dai ce nu vezi) Exact. Voi ați văzut 100% că a intrat mingea? Nu ați avut aceleași imagini? Noi nu avem tehnologia goal-line, nu am avut cameră pe linia porții. Cel mai bine poziționat a fost asistentul. El a stabilit că nu este gol valabil.
Tu spui și vezi pe baza imaginilor că e gol valabil și că mingea a intrat 100% în poartă atâta timp cât ți-am dat niște elemente. Mingea a atins bara la rădăcină în momentul în care a atins gazonul, bara are aceeași grosime cu linia porții. Din acel moment, mingea a revenit în teren. Cum stabilești că a fost 100%? Explică-mi!
Nu am mai văzut meciul și am înțeles că FCSB a meritat să câștige. Dar hai să vedem. Și noi am jucat meciuri în care au fost echipe mai slab cotate decât noi, într-o poziție mai slabă în clasament, dar hai să primim și noi un cadou. Când mingea atinge linia porții, să se dea gol pentru noi. Hai să primim și noi cadouri, să începem de la 1-0 pentru noi”, a spus Cristi Balaj la FANATIK SUPERLIGA.