Calificările pentru turneul final se apropie de final pentru toate echipele naționale, iar pe lângă echipa României, țara noastră ar putea fi reprezentată și de o altă prezență la competiția din Statele Unite, Mexic și Canada, aici fiind vorba de Cosmin Olăroiu.
Emiratele Arabe Unite sunt cu un pas mai aproape de calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Echipa lui Cosmin Olăroiu a reușit o „remontada” în fața lui Oman.
Deși au fost conduși până în minutul 76, elevii selecționați de Cosmin Olăroiu au reușit să întoarcă scorul în doar 7 minute și pot visa cu ochii deschiși la o prezență la Campionatul Mondial.
Mihai Stoica, prieten bun al lui Cosmin Olăroiu, a transmis că antrenorul român se află la doar o victorie distanță de prezența în premieră la un Campionat Mondial. Fostul tehnician de la Steaua l-a învins pe Carlos Queiroz, de la Oman, și trebuie să obțină cel puțin un egal cu Qatar, care este condusă de Julen Lopetegui.
„Oli l-a bătut pe Carlos Queiroz. Mai trebuie să nu piardă cu Lopetegui și vom avea primii români la World Cup”, a transmis Mihai Stoica pe rețelele de socializare.
Înainte de meciurile din luna octombrie, Cosmin Olăroiu a mărturisit că gândul său este doar la calificarea la Campionatul Mondial. Tehnicianul român e optimist că jucătorii săi pot obține lucruri mărețe.
”Singurul meu gând acum e legat de aceste două partide, de găsirea celor mai bune soluții, astfel încât să obținem calificarea. Și acasă, atmosfera e dominată de importanța acestor meciuri. Cu toții vrem această calificare și sperăm să o celebrăm împreună după meciurile care urmează pentru Emirate“, a declarat antrenorul român al Emiratelor Arabe Unite.