Sport

Mihai Stoica s-a săturat de Tavi Popescu la FCSB: „E pe cont propriu, treaba lui!”

Tavi Popescu traversează un nou sezon dezamăgitor la FCSB, iar Mihai Stoica anunță public că nu îl mai sprijină. Cota atacantului a scăzut drastic, iar viitorul său este incert.
03.01.2026 | 22:50
Mihai Stoica sa saturat de Tavi Popescu la FCSB E pe cont propriu treaba lui
Mihai Stoica, verdict în cazul lui Tavi Popescu. Viitor sumbru pentru fotbalistul de la FCSB
ADVERTISEMENT

Tavi Popescu, jucătorul celor de la FCSB, are parte de un nou sezon mult sub așteptări, iar Mihai Stoica, managerul clubului, s-a săturat până peste cap de atitudinea fotbalistului. Oficialul campioanei României a declarat că este dezamăgit de felul în care atacantul își tratează situația.

Tavi Popescu, în derivă. Conducerea de la FCSB nu mai are răbdare cu fotbalsitul

În urmă cu nu foarte mulți ani, Tavi Popescu făcea primii săi pași în fotbalul mare. A impresionat în sezonul său de debut la FCSB și părea un fotbalist care ar putea deveni un om important chiar și la echipa națională.

ADVERTISEMENT

Din nefericire însă, Octavian Popescu s-a stins. Nu a mai dat același randament, iar execuțiile de finețe nu i-au mai ieșit. Acum a ajuns mai mult un jucător de lot la FCSB și se pare că până și conducerea clubului s-a săturat să îi acorde șanse.

Mihai Stoica, verdict în cazul lui Tavi Popescu

Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB, a vorbit despre situația lui Tavi Popescu. Oficialul campioanei României a declarat că jucătorul a intrat într-un anturaj nepotrivit, moment în care au apărut toate problemele. Mai mult, MM spune că nu va mai încerca să îl ajute în vreun fel pe atacant.

ADVERTISEMENT

„Nu am ce să mai discut, chiar nu am ce, e pe cont propriu Tavi Popescu! Treaba lui, are o vârstă, nu mă mai rog de fotbaliști acum. Vorbisem cu el, bătuserăm palma, dar s-a anturat cu cine nu trebuia.

ADVERTISEMENT

Cum l-am susținut eu pe Tavi nu l-a susținut nimeni, dacă crede că glumesc să fie sănătos! Continuatoarea Stelei merge înainte, suntem FCSB, un brand foarte puternic”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

În 2022, Tavi Popescu valora, conform site-urilor de specialitate, 4 milioane de euro. Cota sa de piață a ajuns acum la 850 de mii de euro, iar viitorul fotbalistului este incert. Are 23 de ani, deci timp ar avea să revină la forma pe care a arătat-o cândva, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, pare că fotbalistul are nevoie de un reset total.

ADVERTISEMENT
1.65 este cota oferită de BETANO pentru ”ambele echipe înscriu sau peste 2.5” în FC Argeș - FCSB